Sonos Ray, cel mai ieftin soundbar al companiei, disponibil acum și în România

29.06.2022
Sonos Ray, cel mai ieftin soundbar al companiei, disponibil acum și în România

Sonos Ray, cel mai nou și totodată cel mai ieftin soundbar al companiei americane a fost lansat oficial și în România. Acesta beneficiază de un corp de dimensiuni reduce, putând fi integrat în spații în care alte modele ale companiei nu ar putea intra și asigură un sunet de calitate pentru toate cazurile de utilizare, de la muzică, la filme și chiar la gaming pe un televizor.

Sonos Ray poate fi modelul care te introduce în ecosistemul companiei

Noul soundbar Sonos Ray intră în oferta magazinelor din România la prețul de 1.500 de lei, însă include ceva mai multă tehnologie decât alte soundbar-uri din această zonă de preț. În primul rând, Sonos Ray nu are obligatoriu nevoie de un televizor pentru a funcționa și nici de un smartphone sau alte dispozitive de pe care să redea muzică. Asta pentru că, odată ce ai configurat dispozitivul, acesta poate reda direct din cloud prin WiFi muzică de pe cele mai populare servicii din lume, inclusiv Spotify, Apple Music, YouTube Music sau TIDAL.

Conectarea la un televizor se face însă doar printr-un port optic, acest model nefiind echipat cu un port HDMI pentru redare ARC de pe televizor. Acest lucru ar putea fi însă un lucru pozitiv, întrucât nu mai ocupă un port pe care îl poți folosi pentru un dispozitiv, precum o consolă de jocuri. Din acest motiv însă, Sonos Ray poate reda doar conținut Dolby Digital 5.1, nu și sunetul surround de tip Dolby Atmos.

Sonos Ray_3

În ciuda dimensiunilor mici și numărului redus de difuzoare, Sonos Ray reușește însă să ofere un sunet puternic, nu cu mult diferit față de cel pe care îl primești de pe modelul superior Sonos Beam. Acest lucru a fost realizat prin calibrarea de către un grup de specialiști din domenii precum muzică sau film, numit Sonos Soundboard.

Sonos Ray poate deveni modelul de intrare în ecosistemul Sonos, putând adăuga și alte boxe precum Sonos One sau chiar modelele Symfonisk de la IKEA pentru a crea un sistem surround cu Ray drept baza, alături de un Sonos Sub pentru bas. Desigur, toate acestea pot fi adăugate în timp.

Noi am testat deja Sonos Ray la momentul lansării internaționale și puteți citi întregul nostru review aici.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult