Xiaomi întrece din nou Chromecast cu Mi Box 4S Pro, capabil să redea filme în rezoluție 8K

04.11.2020
Xiaomi întrece din nou Chromecast cu Mi Box 4S Pro, capabil să redea filme în rezoluție 8K
foto: Xiaomi

Xiaomi avea deja un concurent pe piață pentru noul Chromecast cu Google TV sub forma Mi TV Box, cu capabilități similare, dar cu Android TV normal, fără skin-ul nou de la Google. Se pare însă că producătorul chinez deja pregătea un model nou: Mi Box 4S Pro, superior celui lansat recent de Google și unul dintre primele de acest gen care poate reda conținut la rezoluție 8K. Asta pentru că este echipat cu hardware din generația cea mai recentă și compatibil cu cele mai noi standarde multimedia.

Mi Box 4S Pro beneficiază de hardware îmbunătățit și redare de filme în 8K

Noul Mi Box 4S Pro a fost anunțat oficial pentru piața din China și beneficiază de hardware îmbunătățit față de versiunea 4S standard, care este capabilă să redea „doar” conținut 4K. Noul dispozitiv de multimedia beneficiază de un port HDMI 2.1, care asigură compatibilitatea cu rezoluții 8K, este echipat cu 2 GB memorie RAM și 16 GB stocare internă, dublu față de varianta 4K. Acesta beneficiază de software MIUI pentru televizoare, derivat tot din Android. Ne așteptăm și la un port USB undeva pe carcasă, la fel ca în cazul Mi Box 4S.

Prețul este însă mai mare, dar nu cu foarte mult. 400 yuan este prețul pentru China, care este echivalent cu 51 de euro. Probabil că după taxe și adaosul obișnuit care apare în preț la transportul către Europa, acest dispozitiv va ajunge pe undeva pe la 70-80 de euro la raft. Chiar și așa, acesta ar putea fi unul dintre cele mai ieftine dispozitive capabile să redea conținut 8K de pe piață.

foto: Xiaomi

Desigur, în cazul în care acest produs va ajunge pe piața din Europa (alte modele au ajuns, așa că nu sunt multe motive pentru care să nu ne așteptăm și la Mi Box 4S Pro), interfața MIUI ar fi înlocuită cu Android TV-ul clasic, pe care îl întâlnim și pe alte dispozitive ale companiei.

sursa: Android Authority

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult