Utilizatorii X Premium+ vor avea acces gratuit la Grok AI, cea mai noua invenție a lui Elon Musk

24.11.2023
Utilizatorii X Premium+ vor avea acces gratuit la Grok AI, cea mai noua invenție a lui Elon Musk

Elon Musk, cunoscutul antreprenor și fondatorul companiilor precum SpaceX și Tesla, se pregătește să intre pe piața chatboturilor AI generative cu noua sa creație, Grok AI. Destinat utilizatorilor X Premium, lansarea Grok AI este programată pentru săptămâna viitoare, conform unui anunț recent făcut de Elon Musk.

Grok AI promite să fie diferit de chatboturile existente, precum ChatGPT, Bard și Bing AI, prin abordarea sa unică și caracterul său „rebel”. Conform echipei XAI, acesta va putea răspunde la întrebări pe care alte sisteme AI le evită și va avea un umor sarcastic. Acesta este descris ca fiind inspirat de „Ghidul Autostopistului Galactic” și va fi capabil să sugereze întrebări de pus, pe lângă a răspunde la cele existente, cu un strop de umor.

Grok AI, disponibil doar pentru utilizatorii X Premium +

Musk a menționat că Grok AI va fi disponibil doar pentru abonații X Premium+, ceea ce înseamnă că utilizatorii care nu plătesc pentru X nu vor avea acces la noul chatbot AI. Totodată, el a subliniat că AI-ul va avea o cunoaștere în timp real prin intermediul platformei X, presupunând că sistemul își va lua cunoștințele și informațiile din postările publice ale utilizatorilor pe Twitter.

Conform companiei însă, produsul este încă în stadiu beta și a fost ”antrenat” timp de doar două luni. Totuși, echipa de dezvoltare a adăugat că va îmbunătăți rapid chatbot-ul cu ajutorul feedback-ului utilizatorilor.

Musk și-a exprimat recent preocupări cu privire la AI, numindu-l cea mai „distructivă forță din istorie” și anticipând o eră în care joburile umane vor dispărea din cauza capacităților avansate ale AI.  Totuși, recent, Elon Musk a dezvlăluit o nouă caracteristici AI pe X. Funcția se numește „See similar posts”  și le oferă utilizatorilor termeni de căutare. Apoi, platforma va înțelege intenția și le va oferi imagini și videoclipuri relevante.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Vlad Ionescu
Vlad Ionescu
Pasionat de tehnologie, gaming și muzică, Vlad și-a urmat pasiunea și a devenit redactor de știri și analist Esports. A scris pentru publicații precum ProSport, Revpanda și Superpont, iar în prezent este redactor Go4IT. citește mai mult