Apple iCloud merge pe urmele iOS 7 şi trece la o nouă interfaţă

15.08.2013
Apple iCloud merge pe urmele iOS 7 şi trece la o nouă interfaţă

Sistemul de operare iOS va face curând saltul la versiunea 7, care va aduce prima schimbare importantă de design de la lansare şi până acum, deci era de aşteptat ca şi serviciul online iCloud să treacă prin aceeaşi transformare. Disponibil acum în versiune Beta, acesta le oferă utilizatorilor iOS posibilitatea să vadă direcţia în care se îndreaptă iCloud.

Cea mai importantă schimbare care va surveni  în cadrul iCloud a fost deja prezentată, suita online iWork for iCloud permiţându-le utilizatorilor aplicaţiilor Pages, Numbers şi Keynote nu doar să-şi sincronizeze documentele între versiunile pentru iOS şi OS X, ci să le şi editeze direct din browser.

Versiunea Beta pentru iCloud se axează în acest moment  doar pe modificările de natură estetică, aceasta folosind pictogramele, fonturile şi celelalte elemente grafice remarcate în versiunile Beta ale sistemului de operare iOS 7. Din punct de vedere funcţional, singura noutate este meniul pentru navigarea rapidă între aplicaţii, un mod de lucru mai bun decât revenirea la meniul de bază, şi opţiunea pentru rularea unui fundal de ecran animat, care nici măcar nu este activă în mod implicit.

Toate aplicaţiile Web beneficiază de interfeţe noi, acestea neoferind însă în acest moment facultăţi sau moduri de lucru noi, ceea ce, mai ales în cazul lentului clientul de email, este dezamăgitor. Noua versiune iCloud va fi finalizată, mai mult ca sigur, la timp pentru a însoţi lansarea iOS 7, deci ne vom rezerva criticile pentru acel moment.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News