Computex 2020 intră oficial pe lunga listă expozițiilor de tehnologie anulate din cauza COVID-19

12.06.2020
Computex 2020 intră oficial pe lunga listă expozițiilor de tehnologie anulate din cauza COVID-19

Fără îndoială, Computex este una dintre cele mai importante expoziții de tehnologie din lume, în jurul căreia mai toți producători importanți își planifică anunțurile importante și lansările de produse.

În mod normal, organizat în luna iunie, Computex era unul din evenimentele care părea să scape de tăvălugul anulărilor motivate de carantina impusă pentru combaterea pandemiei COVID-19, organizatorii acestuia declarând optimiști că vor reprograma ediția de anul acesta pentru finalul lunii septembrie.

Din păcate, evoluția pandemiei de Coronavirus la nivel global nu este deloc încurajatoare, șansele ca restricțiile de circulație și organizarea de evenimente cu număr mare de participanți să fie ridicate până în această toamnă fiind practic zero.

Confruntați cu perspectiva continuării și chiar înăspririi măsurilor de carantină în lunile următoare, organizatorii Computex au decis să anuleze cu totul ediția de anul acesta a show-ului de tehnologie. Oficial, următoarea ediție este Computex 2021 și se va desfășura în perioada 1-5 iunie 2021.

Între timp, companiile care încă păstrau Computex 2020 în calendar sunt lăsate să se lupte pentru expunere mediatică organizând evenimente de lansare separate. Presupunând, desigur, că activitatea de producție nu este deja blocată prin închiderea forțată a fabricilor, anularea ediției de anul acesta a expoziției Computex va fi încă o piedică pentru companiile de tehnologie aflate în dificultate, multe dintre afacerile emergente urmând să intre definitiv „la apă”.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult