Curtea Europeană: postarea de link-uri către conţinut piratat găzduit pe alte website-uri publice este legală

08.04.2016
Curtea Europeană: postarea de link-uri către conţinut piratat găzduit pe alte website-uri publice este legală

După ce în anul 2014 Curtea Europeană de Justiţie a anunţat că nu consideră postarea de link-ujri către conţinut găzduit pe alte website-uri publice ca fiind o încălcare a drepturilor de autor, Avocatul General al Curţii Europene vine cu completări ce vor face deliciul amatorilor de conţinut piratat.

Potrivit acestuia, postarea de link-uri către alte website-uri publice nu constituie o încălcare a legii chiar dacă respectivul conţinut este găzduit fără permisiunea expresă a posesorului drepturilor de autor.

Punctul de vedere al Curţii Europene a fost deja pus în discuţie într-un tribunal olandez, la procesul dus între un blog local numit GeenStijl şi publicaţia Playboy, vizând acuzaţii pentru postarea unor link-uri directe către un serviciu de file-sharing unde erau găzduite albume foto piratate aparţinând Playboy. Chiar dacă solicitarea pentru îndepărtarea conţinutului protejat a fost respectată de proprietarii serviciului de file sharing, proprietarul blogului a postat imediat link-uri actualizate către aceleaşi albume foto, găzduite însă pe un alt website.

Încercarea de a forţa pe cale legală îndepărtarea link-urilor către conţinutul piratat s-a lovit însă de poziţia Avocatului General al Curţii Europene:

Hyperlink-urile care duc, chiar şi direct, către opere protejate nu le fac disponibile publicului când acestea sunt deja liber accesibile pe un alt website, ci doar servesc la facilitarea descoperirii lor”.

Trebuie spus că poziţia avocatului Melchior Wathelet nu are putere de lege, decizia finală pe această temă urmând să fie luată în cursul acestui an, opinia Avocatului General cântărind însă puternic în interpretarea legilor UE.

Citeste si Adresa The Pirate Bay ar putea fi confiscată de autorităţile suedeze

Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult