Foxconn, prinsă din nou cu munca „la negru”, de această dată pentru producerea modelului iPhone X

Foxconn, prinsă din nou cu munca „la negru”, de această dată pentru producerea modelului iPhone X

Prinşi în goana de a livra cât mai repede noul model iPhone, managerii Foxconn au permis recrutarea de studenţi cu vârste între 17 şi 19 ani, cărora le-ar fi condiţionat promovarea examenelor de îndeplinirea unei norme zilnice istovitoare, de până 11 ore, asamblând telefoane iPhone X.

Supravegheat de Apple prin audituri periodice, impuse după acuzaţii repetate legate de abuzuri la adresa angajaţilor, recrutarea de minori în rândul forţei de muncă şi sinucideri cauzate de stres, partenerul Foxconn se desparte cu greu de vechile obiceiuri. Potrivit unei anchete dezvăluită de publicaţia Financial Times, cel puţin şase studenţi recrutaţi în cadrul unui program de internship au fost descoperiţi lucrând la program de 11 ore asamblând telefoane iPhone X. Confruntaţi pentru declaraţii, aceştia ar fi declarat că sunt constrânşi să lucreze peste programul normal pentru a obţine note de trecere.

Răspunzând prompt acuzaţiilor aduse, Foxconn Technology Group a declarat pentru BBC că a luat măsuri imediate pentru a asigura că programul legal de lucrul este respectat, precizând că studenţii recrutaţi în cadrul programului de internship reprezintă doar o mică parte din forţa de muncă iar abaterile semnalate nu sunt o practică larg răspândită.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult