Orange, RCS&RDS, Telekom şi Vodafone negociază alianţe pentru folosirea în comun a reţelelor

Autori: Aurelian Mihai, Liviu - Andrei Mihai 04.02.2015
Orange, RCS&RDS, Telekom şi Vodafone negociază alianţe pentru folosirea în comun a reţelelor

Cei mai mari patru jucători de pe piaţa locală de comunicaţii, Orange, RCS&RDS, grupul Telekom şi Vodafone, poartă negocieri pentru stabilirea unor alianţe strategice cu scopul utilizării şi dezvoltării în comun a reţelelor.

După caz, miza este reducerea drastică a cheltuielilor cu extinderea şi dezvoltarea infrastructurii, respectiv rotunjirea veniturilor prin închirierea reţelelor existente, rivalii deveniţi parteneri având posibilitatea să-şi extindă portofoliul şi cu servicii fixe (Orange şi Vodafone) sau să câştige acces la reţele mobile 3G şi 4G (RCS&RDS şi Telekom) fără a mai investi fiecare pe cont propriu zeci de milioane de euro în dezvoltarea propriilor infrastructuri. Astfel, cheltuielile fi împărţite cu un rival vor fi mai uşor de suportat, iar activele deţinute deja vor putea fi utilizate în comun.

Orange, RCS&RDS, Telekom şi Vodafone negociază folosirea în comun a infrastructurii de reţea

Mai multe surse de pe piaţa de telecom, familiare cu discuţiile, au declarat pentru ZF că în urma discuţiilor ar fi rezultat trei variante de alianţe: Orange cu Telekom, Vodafone cu Telekom sau Vodafone cu RCS&RDS.

Află mai multe detalii despre negocierile purtate la nivel de CEO şi cu membri ai echipelor de top management locale, respectiv posibile scenarii de business din materialul publicat în Ziarul Financiar.