Rușii se pregătesc de interzicerea Wikipedia cu download-uri offline a enciclopediei

22.03.2022
Rușii se pregătesc de interzicerea Wikipedia cu download-uri offline a enciclopediei

Libertatea internetului în Rusia a fost sub asediul cenzurii în ultimii ani, iar odată cu invazia Ucrainei, autoritățile țării au blocat multe site-uri și servicii online din vest, pentru refuzul cenzurii. Recent, Meta, compania care deține Facebook și Instagram a fost declarată de un tribunal rusesc drept „extremistă”, iar servicii precum Wikipedia și YouTube riscă să fie de asemenea interzise. În timp ce YouTube este imens, și nu poate fi cu ușurință „copiat”, Wikipedia devine un download din ce în ce mai popular în Rusia.

Mulți cred că blocarea Wikipedia este iminentă

Publicația americană Slate scrie că download-urile pentru versiunea în limba rusă a Wikipedia, un download care ocupă numai 29 GB, a crescut rapid în popularitate în urma situației din prezent. Peste 105.000 de persoane au descărcat deja arhiva care conține toate articolele în limba rusă, care include 1,8 milioane de articole. Aceasta este o creștere cu 4.000% față de luna ianuarie, arătând că există un interes ridicat pentru accesul la aceste informații.

Kiwix, o companie care se ocupă cu distribuția de download-uri pentru enciclopedia online, spune că 42% din tot traficul său din prezent este acum din Rusia, după ce în 2021 doar 2% din trafic venea din această țară. Reprezentanții Wikipedia spun că s-a mai întâmplat o dată acest lucru, în 2017, când Turcia a interzis la rândul său accesul la site.

Momentan, Wikipedia încă este accesibil în Rusia, dar nu se știe pentru cât timp. Roskomnadzor a avertizat deja organizația Wikimedia că va bloca accesul la site pe teritoriul Rusiei, dacă nu scoate sau dacă nu modifică articolele în care este menționată invazia Ucrainei. De altfel, în 2015, Wikipedia a mai fost blocată temporar pe teritoriul Rusiei, cenzurând accesul la anumite articole precum „fumatul de cannabis”. Autoritățile rusești se ocupă, de asemenea, de editarea articolelor de pe Wikipedia, însă există un bot care urmărește aceste modificări, utilizatorii putând să le anuleze cu informații adevărate.

Cei care doresc să descarce Wikipedia în versiunea în engleză, vor trebui să descarce 87 GB, dacă își doresc și fotografii, sau 47 GB fără. Spre diferență de versiunea în limba rusă, cea în engleză are 6,4 milioane de articole.

sursa: Slate

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult