WhatsApp introduce autentificarea cu amprentă și pentru interfața Web

20.09.2020
WhatsApp introduce autentificarea cu amprentă și pentru interfața Web

Cel puțin până când opțiunea pentru conectare pe dispozitive multiple, folosind aplicația de mobil, devine realitate, WhatsApp Web este o modalitate comodă pentru accesarea contului de WhatsApp de pe alte dispozitive.

Problema este că, în forma actuală, versiunea pentru web browser a serviciului WhatsApp este puțin prea ușor de accesat, metoda de validare a identității implicând doar scanarea codului QR afișat pe cran, folosind un smartphone pe care rulează aplicația WhatsApp deja autentificată. Spre exemplu, ce se alege de securitatea WhatsApp dacă cineva obține chiar și pentru câteva secunde telefonul tău, cât să scaneze respectivul cod afișat în browserul web, pe un alt telefon afla convenabil la îndemână.

WhatsApp acoperă o potențială breșă de securitate în interfața Web

Anticipând acest scenariu, Facebook a decis să implementeze confirmarea identității cu senzorul de amprentă și la conectarea prin WhatsApp Web. Practic, odată cu scanarea respectivului cod QR, de acum va trebui să-ți reconfirmi și identitatea atingând senzorul de amprentă, demonstrând rețelei de socializare că „la butoane” nu se află altă persoană decât deținătorul contului respectiv.

Administratorii rețelei de socializare nu precizează exact când va fi activat noul mecanism de autentificare cu amprentă și nici dacă actuala metodă bazată doar pe codul QR a cauzat un număr semnificativ de incidente.

Atât timp cât autentificarea pe bază de amprentă este deja setată pe dispozitiv, noua etapă în procesul de conectare nu ar trebui să deranjeze prea mult. Alternativ, utilizatorii ar putea fi solicitați să-și confirme identitatea tastând parola contului de WhatsApp.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult