YouTube Premium devine mai ieftin, cu opțiunea Premium Lite

02.08.2021
YouTube Premium devine mai ieftin, cu opțiunea Premium Lite

Cei care vor să scape de reclamele afișate în clipurile YouTube vor putea face asta cu mai puțin bani, Google decizând să introducă abonamentele YouTube Premium Lite, fără alte ”avantaje”.

Astfel, cu doar 6.99 euro/lună vei putea urmări în voie oricât de multe clipuri YouTube, fără să fii întrerupt nici măcar o clipă cu reclame sâcâitoare (exceptând eventualele sponsorizări prezentate chiar de autorul clipului respectiv).

Ce pierzi dacă treci la un abonament YouTube Premium Lite, în locul opțiunii Premium de acum

Din nefericire, Google a ales să includă cu abonamentele YouTube Premium și alte „bonusuri” de care unii utilizatori nu se folosesc, cum ar fi serviciul YouTube Music.

YouTube Premium

Sigur, de ce nu ai vrea și acces la o colecție aproape nelimitată de muzică înregistrată la fidelitate înaltă, neîntreruptă de reclame și cu opțiune pentru a vedea videoclipul melodiei respective. În realitate, poate că preferi Spotify, Apple Music (sau orice alt serviciu concurent), costul suplimentar suportat rămânând nejustificat.

Sesizând nevoile anumitor categorii de clienți, YouTube testează deja noua opțiune Premium Lite cu utilizatorii din Europa (Belgia, Danemarca, Finlanda, Luxemburg, Olanda, Norvegia și Suedia), reducând acestora tariful de la 11.99 euro la doar 6.99 euro/lună.

Astfel, dacă doar vrei să scapi de reclamele sâcâitoare inserate aleatoriu în tipul clipurilor vizionate pe YouTube, poți obține asta la un preț mai bun.

Probabil că noul abonament adresează nu abonații existenți YouTube Premium, ci acei utilizatori descurajați până acum de costul pe care l-au considerat prea mare, raportat la avantajele obținute.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult