Prince of Persia: The Shadow and The Flame (Review)

02.08.2013
Prince of Persia: The Shadow and The Flame (Review)

După nu tocmai reuşitul The Forgotten Sands, seria Prince of Persia a intrat într-un con de umbră, cei de la Ubisoft părând că nu se pot decide în ce direcţie vor sa ducă franciza, aşteptând parcă noi oportunităţi oferite de următoarea generaţie de console. Până atunci însă, fanii prinţului persan pot încerca noul Prince of Persia: The Shadow and The Flame – un joc pentru tablete şi smartphone-uri inspirat de clasicul Prince of Persia 2, joc lansat în 1993 de legendarul Jordan Mechner.

Venit după un alt remake, Prince of Persia Classic HD, noua creaţie aplică un strat de machiaj suplimentar primului titlu Prince of Persia. Totuşi, dacă încercarea precedentă s-a limitat la modernizarea motorului grafic, păstrând structura vechiului joc aproape neatinsă, pentru Prince of Persia: The Shadow and The Flame designerii de la Ubisoft Pune au avut mână liberă în ceea ce priveşte creativitatea.

Pentru început, au refăcut toate nivelurile din jocul iniţial, păstrând doar elementele de bază şi adaptând restul pentru interacţiunea prin ecranul touch al tabletelor. Puzzle-urile şi secţiunile de platforming complexe din vechiul joc pur şi simplu ar fi fost mult prea frustrante pe touch screen, aşa că au fost mult simplificate sau eliminate. Totuşi, această scuză nu ţine atunci când vine vorba de momentele memorabile din Prince 2 (lupta cu scheletul de pe podul care stătea să se prăbuşească, “îmblânzirea” calului sau lupta finală cu Jaffar), implementate parcă mult prea banal în noul joc şi lipsite de grandoarea de altă dată.

Citeşte mai departe review-ul Prince of Persia: The Shadow and The Flame, pe Go4Games.ro.

Prince of Persia: The Shadow and The Flame - click pentru galeria de imagini

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult