Super Mario Run apare pe Google Play Store la pre-comandă

30.12.2016
Super Mario Run apare pe Google Play Store la pre-comandă

Super Mario Run este primul joc care îl are ca protagonist pe celebrul instalator italian de la Nintendo care apare pe dispozitivele mobile şi deja a fost descărcat de către 50 de milioane de utilizatori pe iOS. Se pare că cei care folosesc smartphone-uri cu Android nu vor mai avea foarte mult de aşteptat până când vor putea încerca jocul, întrucât acesta este deja disponibil la „pre-comandă” pe Google Play Store, urmând să fie lansat cândva la începutul anului 2017.

Nintendo a publicat deja pagina oficială a jocului Super Mario Run pe magazinul de aplicaţii Google, unde utilizatorii se pot înscrie să fie anunţaţi imediat ce jocul este disponibil. O strategie similară a fost abordată şi pe iOS, unde utilizatorii au putut să se înscrie pentru notificare încă din luna septembrie, de când jocul a fost anunţat, în ciuda faptului că lansarea a avut loc pe 11 decembrie.

Jocul este gratuit pentru download şi testare, asemeni unui demo, însă doar primele trei niveluri din 24 sunt disponibile în această variantă. Pentru a debloca restul de conţinut, Nintendo cere o taxă fixă de 10 euro, jocul fiind lipsit de alte micro-tranzacţii, cum ne-au obişnuit jocurile de mobil în ultimii ani.

În ciuda popularităţii lui Super Mario Run, reacţia negativă a utilizatorilor referitoare la necesitatea de a menţine o conexiune la internet permanentă şi preţul „prea mare” au afectat negativ valoarea acţiunilor Nintendo. Jocul a reuşit însă să depăşească toate recordurile de descărcări, atingând 50 de milioane de dispozitive în doar câteva zile.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult