10 filme şi seriale SF pe care se le vezi pe Netflix săptămâna aceasta

30.03.2020
10 filme şi seriale SF pe care se le vezi pe Netflix săptămâna aceasta

Perioada de izolare la domiciliu va oferi multora mai mult timp liber decât în mod obişnuit. Fanii filmelor şi serialelor vor avea astfel timp să ajungă la zi cu „restanţele” din trecut. Am realizat o selecţie de filme şi câteva seriale SF de pe Netflix, pentru cei care au rămas fără inspiraţie la acest capitol. Este vorba despre câteva filme şi seriale mai vechi şi câteva mai noi, acţiunea având loc într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, unde tehnologia deschide noi posibilităţi.

Top 10 filme şi seriale SF pe care să le vezi pe Netflix săptămâna asta

Annihilation

Annihilation este o adaptare a romanului omonim scris de Jeff VanderMeer în 2014. Acesta urmăreşte un grup de oameni de ştiinţă care cercetează o anomalie extraterestră care se desfăşoară pe Pământ. În interiorul „The Shimer”, organismele biologice se contopesc, dând viaţă unor hibride între plante şi animale. Distribuţia din Annihilation include actori precum Natalie Portman, Oscar Isaac şi Tessa Thompson. Filmul se face remarcat în special datorită efectelor speciale, scenariului complex şi elementelor horror care sunt presărate la tot pasul.

Snowpiercer

Înainte să câştige Oscarul pentru cel mai bun film, Bong Joon-ho a fost cunoscut pentru un alt film extrem de apreciat: Snopiercer, lansat în 2013. Acesta spune povestea ultimilor oameni de pe Pământ, care trăiesc la bordul unui tren foarte avansat. Pământul este complet îngheţat, iar la bordul acestui tren care nu se opreşte niciodată s-a creat o adevărată civilizaţie, cu o ierarhie bine pusă la punct. Filmul prezintă lupta între clasele sociale, având în prim plan actori precum Chris Evans, Tilda Swinton, Ed Harris şi John Hurt.

Love, Death & Robots

Serialul animat Love, Death & Robots nu urmează regulile unei serii obişnuite. Acesta reprezintă o colecţie de mai multe poveşti SF, fiecare spusă într-un alt stil, fără legătură între ele. Fiecare episod are o altă echipă de producţie, alt regizor şi chiar şi alt stil artistic. Există episoade 2D în diverse stiluri, episoade cu grafică 3D realistă, episoade 3D în stilul desenelor animate şi chiar şi în stilul anime japonez. Episoadele sunt relativ scurte, însă fiecare are un mesaj. Un mic avertisment însă: există nuditate necenzurată în aproape toate episoadele, deci probabil că nu este unul dintre serialele SF pe care să le vedeţi în familie, alături de cei mici.

The Island

Michael Bay este un regizor recunoscut pentru secvenţele de acţiune impecabile şi multe explozii la tot pasul. Filmul său SF The Island din 2005 livrează toate acestea, însă spune şi o poveste interesantă despre moralitatea folosirii clonelor pe post de poliţă de asigurare pentru bogaţi. Actorii principali, Ewan McGregor şi Scarlett Johannsson sunt primele clone care reuşesc să scape din centrul în care erau ţinute, iar corporaţia din spatele acestui proiect îi vânează cu ajutorul unor mercenari.

The Platform

Filmul spaniol The Platform a apărut ca o surpriză pe Netflix. Acesta este însă în topurile vizionărilor din multe ţări, inclusiv România şi merită acea oră jumătate. Acesta spune povestea unei închisori pe mai multe niveluri, care funcţionează pe baza unui sistem inedit. O platformă plină cu mâncare coboară de la nivelurile superioare până la cele inferioare, cei de jos fiind nevoiţi să mănânce resturile celor de mai sus. Şi acest film include secvenţe de violenţă explicite, deci nu este un film recomandat pentru întreaga familie.

Altered Carbon: Resleeved

Serialul Altered Carbon (Carbon Modificat) tocmai a primit sezonul al doilea în urmă cu doar câteva săptămâni, însă deja Neflix a lansat şi un film de animaţie bazat pe universul său. De altfel, filmul îl urmăreşte tot pe Takeshi Kovacs, însă în trecutul său. Acest film este produs de un studio japonez, deci din punct de vedere grafic va fi foarte similar cu filmele anime din ultimii ani cu grafică 3D. De altfel, vocile originale sunt în limba japoneză, însă există atât subtitrări în engleză, cât şi voci dublate, pentru cei care îşi doresc asta. Fanii Altered Carbon nu ar trebui să rateze acest film.

Mute

Filmul Mute este mai degrabă un film detectiv, care se întâmplă să aibă loc într-un univers SF. Povestea are loc într-un viitor nu foarte îndepărtat, în care un barman îşi caută iubita care a dispărut fără urmă. Distribuţia include actori cunoscuţi, precum Alexander Skarsgard şi Paul Rudd, însă scenariul nu este tocmai cel mai bun. În schimb, filmul este impresionant din punct de vedere vizual. Acest film face parte din seria „Moon”, regizat tot de Duncan Jones.

Better Than Us

Primul serial rusesc prezentat drept un Serial Original Netflix se numeşte Better Than Us şi are loc într-un viitor nu foarte îndepărtat, când androizi cu înfăţişare umană există şi sunt folosiţi de oameni pentru diverse slujbe pe care ei nu vor să le mai facă. Povestea pare similară cu un o altă creaţie media recentă cu o premiză similară: jocul video Detroit: Become Human. Serialul a fost difuzat în Rusia la televizor sub forma a două sezoane de câte 8 episoade, însă pe Netflix acestea au fost combinate într-unul singur. Momentan nu este clar dacă va exista un sezon 2.

I Am Mother

Un alt film original Netflix SF este I Am Mother, povestea unei fetiţe crescute de un AI într-un bunker după ce rasa umană a fost distrusă de un eveniment catastrofic. Desigur, nu toţi oamenii au dispărut, iar adevărul începe să iasă la iveală odată cu trecerea timpului. În distribuţia filmului apar actriţe celebre precum Rose Byrne şi Hilary Swank.

The Cloverfield Paradox

Seria Cloverfield a avut o istorie destul de zbuciumată. După succesul originalului din 2008, J.J. Abrams a tot încercat să se întoarcă la această serie şi a găsit o metodă mai simplă. Acesta a luat filme care nu păreau să îşi poată atinge adevăratul potenţial pe cont propriu şi le-a adaptat în seria Cloverfield drept poveşti paralele cu filmul original. Astfel a apărut 10 Cloverfield Lane, o poveste care are loc într-un buncăr şi mai nou The Cloverfield Paradox, un film SF care are loc pe o staţie spaţială. Cumva, povestea celui de-al treilea film este strâns legată de cea a filmului original, însă implică călătoria între diverse dimensiuni şi tot felul de întâmplări stranii, fiind la limita între thriller şi horror.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult