ASUS lansează Tinker Board, o alternativă mai puternică la Raspberry Pi

23.01.2017
ASUS lansează Tinker Board, o alternativă mai puternică la Raspberry Pi

Cei care sunt în căutarea unui mini-PC pentru realizarea de proiecte personale apelează în general la un model produs de Raspberry Pi, însă ASUS propune o alternativă atractivă, capabilă să susţină software şi fişiere multimedia mai pretenţioase. Computerul produs de compania taiwaneză se numeşte Tinker Board şi oferă hardware mai puternic într-un format familiar, dar vine şi cu un preţ puţin mai mare, proporţional cu performanţa în plus.

ASUS Tinker Board seamănă foarte mult la exterior cu un computer de genul Raspberry Pi şi alte alternative de pe piaţă, însă vine cu o serie de port-uri în plus, cât şi cu un chipset mai puternic. La bază stă un cip Rockchip RK3288, un model quad-core echipat cu patru nuclee ARM Cortex-A17 şi GPU ARM Mali-T764. Tinker Board include 2 GB memorie RAM, de două ori mai mult decât cel mai puternic model Raspberry Pi, slot microSD şi patru port-uri USB 2.0.

La capitolul conectivitate, ASUS aduce un modul WiFi 802.11n, Bluetooth 4.0, un port Ethernet Gigabit, HDMI şi un port GPIO  cu 40 de pini pentru conectarea de dispozitive externe. Alimentarea cu energie electrică se face printr-un port micro-USB şi poate fi realizată de la orice alt dispozitiv, precum un televizor, sau de la un adaptor de priză generi.

Spre diferenţă de Raspberry Pi, probabil că nu foarte mulţi dezvoltatori vor realiza aplicaţii şi software pentru Tinker Board, fiind mai degrabă un dispozitiv orientat către cei care îşi pot scrie propriul cod. Portarea aplicaţiilor şi versiunilor de Linux compatibile cu Raspberry Pi pe Tinker Board va fi relativ simplă, întrucât este compatibil cu distribuţia Debian Linux, aceeaşi folosită în majoritatea proiectelor Pi. Preţul pentru noul mini-PC ASUS este de 60 de dolari, de două ori mai mare decât al concurentului direct.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult