Apple a dezactivat o funcţie importantă din iOS 9

25.09.2015
Apple a dezactivat o funcţie importantă din iOS 9

iOS 9 trebuia să fie livrat cu o funcţie numită „app slicing”, care trebuia să vină în ajutorul utilizatorilor care dispun de modele cu spaţiu de stocare mic pe iPhone sau iPad. Din păcate însă, chiar dacă funcţia a fost livrată în versiunea 9.0, compania a anunţat dezvoltatorii de aplicaţii că această metodă de împachetare a aplicaţiilor a fost dezactivată până când se rezolvă o problemă legată de iCloud.

App Slicing descarcă doar componentele necesare din fiecare aplicaţie, în funcţie de modelul dispozitivulu. Se pare că modul în care iCloud face backup pentru conţinutul din aplicaţii duce la incompatibilitatea între diverse dispozitive. Atunci când realizezi un backup de pe un iPhone 6, poţi astfel să îl restaurezi doar pe un alt iPhone 6, nu şi pe alte modele de telefoane Apple sau pe tablete iPad. Soluţia temporară a fost dezactivarea funcţiei şi întoarcerea la metoda clasică de distribuţie.

Atunci când o aplicaţie este decărcată din AppStore, aceasta include toate fişierele necesare rulării pentru respectivul dispozitiv, cât şi cele dedicate altor modele mai vechi sau mai noi de iPhone sau iPad. Acest lucru duce la creşterea semnificativă a dimensiunii aplicaţiei, lucru care îi va deranja în special pe utilizatorii de dispozitive  Apple cu doar 16 GB spaţiu de stocare.

Anunţul sugerează că dezvoltatorii nu trebuie să îşi actualizeze aplicaţiile, întrucât modificările de distribuţie au fost deja realizate pe serverele AppStore şi că App slicing va fi reactivat într-un update viitor de software pentru toate dispozitivele compatibile. Întrucât iOS 9.1 este următoarea versiune confirmată a sistemului de operare mobil de la Apple, putem presupune că lansarea lui va veni şi cu întoarcerea acestei funcţii.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult