Bitdefender lansează aplicaţia Drumul Cetăţilor. Utilizatorii care „securizează” monumente istorice sunt răsplătiţi

14.04.2016
Bitdefender lansează aplicaţia Drumul Cetăţilor. Utilizatorii care „securizează” monumente istorice sunt răsplătiţi

Dezvoltatorul de soluţii de securitate cibernetică Bitdefender a lansat aplicaţia „Drumul Cetăţilor”, care prezintă monumente istorice din România, de la dave dacice, cetăţi şi castele medievale, la biserici fortificate. Aplicaţia este disponibilă pentru orice terminal mobil cu sistem de operare Android sau iOS şi poate fi descărcată gratuit din Google Play sau App Store.

„Drumul Cetăţilor” le oferă utilizatorilor informaţii despre cele mai apropiate monumente istorice de locul în care se află. Fiecare fortificaţie beneficiază de o scurtă descriere, de o fotografie care să o facă mai uşor de recunoscut şi de informaţii rutiere pentru a ajunge la destinaţie.

Citeşte şi: Aplicaţia Samsung Milk VR îţi permite să experimentezi realitatea virtuală fără un headset dedicat

„Odată ajuns în apropierea unui obiectiv, utilizatorul poate da check-in, securizând astfel monumentul şi căpătând în acelaşi timp un rang medieval care este răsplătit cu o soluţie de securitate Bitdefender”, potrivit unui comunicat al companiei.

Aplicaţia „Drumul Cetăţilor” le propune utilizatorilor monumente istorice aflate pe teritoriul întregii ţări, precum Cetatea Făgăraşului, unul  dintre cele mai importante centre administrative ale Transilvaniei, cetate cucerită de voievodul Mihai Viteazu şi fostă reşedinţă a Bisericii Greco-Catolice, Fortificaţia de la Cisnădioara, monument reprezentativ al artei romanice în Transilvania, sau Cetatea Ineului, reşedinţa de vară a principilor transilvăneni.  

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult