Rusia amenință că se va retrage de pe Stația Spațială Internațională

04.04.2022
Rusia amenință că se va retrage de pe Stația Spațială Internațională

Stația Spațială Internațională ar putea fi grav afectată de războiul din Ucraina. Conform Dimitry Rogozin, liderul agenției spațiale Roscosmos, Rusia nu va mai coopera în cadrul acestui program atât timp cât țările partenere impun restricții la nivel economic asupra țării. Agențiile din țările partenere, precum SUA, Japonia și Canada, cât și agenția spațială europeană, ESA, au declarat că vor continua să lucreze alături de Rusia în cadrul programului ISS.

Sancțiunile asupra Rusiei fac cooperarea pentru Stația Spațială Internațională imposibilă, spune Dimitri Rogozin

Conform unei scrisori adresată lui Rogozin, sancțiunile de export asupra Rusiei nu ar trebui să afecteze cooperarea dintre țări pentru a menține operarea în siguranță a Stației Spațiale Internaționale. În prezent, modulul rusesc al stației este cel care ține stația pe orbită. Astfel, retragerea Rusiei ar putea însemna finalul Stației așa cum îl știm. De altfel, ISS este programată să fie scoasă din uz în următorii câțiva ani, lăsând loc unor soluții private, însă acest plan este încă destul de îndepărtat, fiind programat pentru anul 2030.

Rogozin a declarat pe Twitter că parteneriatul nu poate continua:

„Poziția partenerilor noștri este clară: sancțiunile nu vor fi ridicate. Scopul sancțiunilor este să ucidă economia Rusiei, să aducă poporul la disperare și foamete și să ne îngenuncheze.”

Acesta spune că va lua o decizie în curând pentru stabilirea unei date la care implicarea Rusiei în proiectul ISS va înceta. Această dată va fi apoi transmisă către guvernul rus.

Totuși, momentan, operațiunile de pe Stația Spațială decurg neafectate de acest conflict. Astronautul NASA Mark Vande Hei s-a întors pe Pământ de curând la bordul unei capsule rusești Soyuz, alături de alți doi cosmonauți de origine rusă. Totodată, în urmă cu doar câteva săptămâni, Rogozin a distribuit un clip fals, pe canalul său de Telegram. Acesta sugera că Rusia va abandona astronauții de alte origini pe Stație și că vor deconecta modulul rusesc, lăsând stația să se prăbușească. Roscosmos a reiterat în urma acestui incident că „nu va lăsa pe nimeni să pună la îndoială încrederea sa în calitate de partener”, sugerând că nu ar lăsa pe nimeni în urmă.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult