Google a anunțat Pixel Tablet. Se lansează abia în 2023 cu Android 12L

13.05.2022
Google a anunțat Pixel Tablet. Se lansează abia în 2023 cu Android 12L

În urmă cu doar câțiva ani, Google anunța că se retrage de pe piața de tablete. După succesul modelelor Nexus, realizate în parteneriat cu diverși parteneri, compania americană nu a reușit să mai aducă pe piață modele atractive. Ultimul efort al companiei pe acest segment de piață a fost Pixel Slate, echipată cu Chrome OS, care a oferit performanță slabă și venea la un preț prea mare. Noua Pixel Tablet, prezentată fugitiv la Google I/O 2022, ar putea fi tableta pe care fanii Android au așteptat-o încă de la Nexus 7.

Înainte de Pixel Tablet, Google nu a mai avut o tabletă de succes de la Nexus 7

Eforturile Google în zona tabletelor sunt acum ceva mai mari decât în trecut. Compania a anunțat anul trecut Android 12L, o versiune a sistemului său de operare mobil pentru dispozitive cu ecrane mari. Astfel, tabletele și telefoanele pliabile se vor bucura de interfețe adaptate ecranelor pe formate diferite, iar noua Pixel Tablet ar putea fi demonstrația de care platforma are nevoie pentru a fi adoptată cu succes de alți producători.

Primele imagini cu Pixel Tablet sugerează că va fi un model de dimensiuni medii, poziționată în segmentul „premium”, conform companiei. Aceasta adoptă un format de ecran „wide”, nu pătrat, precum modelele iPad de la Apple, iar interfața seamănă cu Android 12 pe un format ceva mai mare și mai aerisit. Google nu se va concentra pe integrarea de camere avansate, fiind prezentă o singură cameră pe spate și una frontală, centrală în mod landscape.

pixel tablet

Pixel Tablet este realizată special pentru a comunica bine cu telefoanele Pixel, iar Google spune că aceasta va fi „cea mai inteligentă tabletă din lume”. Aici probabil că vor interveni funcțiile AI din Android. Chiar dacă nu știm încă ce hardware intern va avea noua tabletă, putem presupune că va folosi o variație a cipului Google Tensor.

Din păcate, cei care așteptau cu interes o tabletă Google cu Android 12L, vor trebui să mai aștepte. Google a anunțat tableta acum, dar se așteaptă să o aducă pe piață abia anul viitor, în 2023. Până atunci, pe Android, cel puțin, modelele de la Samsung rămân singura alternativă reală la iPad-urile de la Apple.

sursa: Android Central

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult