Lenovo a lansat Miix 2, o tabletă Windows 8.1 cu ecran de 8″

17.10.2013
Lenovo a lansat Miix 2, o tabletă Windows 8.1 cu ecran de 8

Compania Lenovo s-a înscris şi ea în rândul producătorilor care încearcă să profite atât de puterea sporită a procesoarelor Intel Atom din generaţia Bay Trail cât şi de modificarea specificaţiilor impuse de Microsoft pentru tablete Windows, şi a anunţat Miix 2, o tabletă Windows 8.1 cu ecran de 8”.

Noua tabletă Lenovo oferă un ecran cu o diagonală de 8”, panou IPS şi o rezoluţie de 1280 x 800 pixeli, platforma hardware fiind un procesor quad-core Bay Trail. Miix 2 oferă 2 GB de memorie RAM şi capacităţi interne de stocare de 32, 64 sau 128 GB, la care se adaugă un slot MicroSDHC.

Lista dotărilor mai include două camere foto cu senzori de 5 şi 2 MP, conectivitate Wi-Fi 802.11n, Bluetooth 4.0 şi, opţional, şi conectivitate 4G. Împreună cu tableta, Lenovo va lansa şi un capac detaşabil flexibil pentru protecţia ecranului care include şi un stylus, acesta fiind însă doar un simplu model capacitiv.

Lenovo Miix 2 are dimensiuni de 13,1 x 21,5 x 8,1 milimetri şi o greutate de 350 de grame, bateria internă promiţând o autonomie de 7 ore. Pe lângă Windows 8.1, Lenovo Miix 2 va oferi gratuit şi suita Microsoft Office Home and Student 2013.

Miix 2 va ajunge pe piaţă la sfârşitul acestei luni, preţul tabletei începând de la 299 de dolari, în timp ce capacul detaşabil cu stylus va avea un preţ de 20 de dolari.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News