Allview A5 Quad Plus, cel mai accesibil smartphone cu sistem Android 5.1

Allview A5 Quad Plus, cel mai accesibil smartphone cu sistem Android 5.1

Cu ecran de 4.5” IPS şi conectivitate 4G pe ambele SIM-uri, A5 Quad Plus este cel mai accesibil smartphone Dual SIM din portofoliul Allview, livrat cu sistemul de operare, Android 5.1, Lollipop.

„Datorită succesului de care s-a bucurat A5 Quad, un telefon vândut în peste 120.000 de unităţi, lansăm astăzi A5 Quad Plus, un telefon la fel de accesibil care aduce în plus internet de mare viteză 4G şi cel mai recent sistem de operare, Android 5.1, Lollipop. Smartphone-ul menţine design-ul tineresc şi minimalist al gamei Young”,  a declarat Lucian Peticilă, Director General Allview.

Allview A5 Quad Plus

Telefonul oferit în variante de culoare alb şi negru dispune de 1GB memorie RAM şi este motorizat de un procesor quad-core (nuclee ARM Cortex-A53), respectiv GPU din seria Mali T720. Allview A5 Quad Plus oferă două camere foto, de 2 MP şi 5 MP cu senzor BSI (Back-illuminated sensor) şi Autofocus. Memoria internă de 8GB poate fi extinsă adăugând un card microSD de până la 32 GB.

Ecranul IPS de 4,5” fost construit cu ajutorul tehnologiei OGS şi oferă unghiuri de vizibilitate de până la 176°.

Telefonul Allview A5 Quad Plus este disponibil începând de astăzi pe bază de precomandă la preţul de 499 lei.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult