Apple ar putea folosi memorie QLC NAND pentru iPhone 14, mai ieftină, mai lentă și mai puțin durabilă

30.09.2021
Apple ar putea folosi memorie QLC NAND pentru iPhone 14, mai ieftină, mai lentă și mai puțin durabilă

iPhone 14 ar putea fi echipat cu memorii NAND flash mai lente și mai puțin fiabile decât generațiile iPhone anterioare, Apple sperând că utilizatorii nu vor sesiza diferența.

Folosind drept justificare actuala criză de semiconductoare, Apple a selectat deja chip-uri de memorie RAM LPDDR4X, în vremuri când mai toată competiția din tabăra Android folosește doar LPDDR5 pentru telefoane high-end. Ce-i drept, Apple are în portofoliu o serie de chipseturi cu performanțe de-a dreptul impresionante, care mai mult decât compensează pentru scăderea de performanță indusă de folosirea unor memorii RAM ceva mai lente. Însă când vine vorba de stocarea internă a telefonului, orice mic spor în privința timpilor de acces la informație și a vitezelor de transfer este binevenit, mai ales dacă plănuiești să folosești viitorul tău iPhone 14 împreună cu cele mai avansate jocuri de mobil, sau pentru filmare 4K.

Într-un calcul rece, producătorii de SSD-uri pentru PC care au adoptat deja tehnologia QLC NAND pentru echiparea propriilor soluții de stocare, au stabilit că majoritatea covârșitoare a utilizatorilor nu vor transfera mai mult de câteva zeci de GB de o dată, astfel încât să resimtă scăderea drastică a performanțelor ce apare după epuizarea memoriei buffer, alocată tocmai pentru masca limitările tehnologiei QLC. La fel, majoritatea utilizatorilor nu vor transfera zilnic zeci și sute de GB de conținut video, încât SSD-ul cumpărat să cedeze din cauza uzurii celulelor QLC NAND, înainte ca garanția de 2-3 ani să expire.

La fel, nici Apple nu se așteaptă ca utilizatorii iPhone 14 să sesizeze diferența între TLC și QLC NAND. Singurul „simptom” detectabil ar putea fi apariția unei limite privind timpul de filmare HD/FHD sau 4K, corespunzătoare duratei necesare pentru umplerea memoriei buffer mai rapide și comutarea la scriere directă în memoria QLC NAND. Cât despre „moartea” telefoanelor iPhone prin uzura chip-ului de memorie flash instalat direct pe placa electronică, putem estima deja că în vasta majoritate a cazurilor această problemă nu se va manifesta decât la ceva timp după expirarea perioadei de garanție asigurată de Apple. Și cum anduranța soluțiilor de memorie NAND se raportează la capacitatea totală de stocare, poți evita acest deznodământ cumpărând un exemplar iPhone 14 din variantele cu mai multă memorie internă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult