Realme 10 Pro în ediție Coca-Cola, anunțat oficial. Vine în ediție foarte limitată

03.02.2023
Realme 10 Pro în ediție Coca-Cola, anunțat oficial. Vine în ediție foarte limitată

Telefonul Coca-Cola, despre care aflasem primele detalii în urmă cu doar câteva săptămâni, este într-adevăr real. Coca-Cola și realme au anunțat oficial că telefonul există și va fi lansat în India pe data de 10 februarie. Așa cum am intuit și din primele imagini, acest model va fi o ediție specială a lui Realme 10 pro 5G, lansat în urmă cu mai multe luni, și va face parte dintr-o serie limitată, cu un design special al acestui model accesibil.

Telefonul cu branding Coca-Cola va fi livrat în ediție foarte limitată

Realme 10 Pro 5G este genul de telefon „corect”, cu specificații mid-range de bază pentru a oferi o experiență de utilizare bună, dar nu tocmai comparabilă cu cea a unui mid-range superior sau a unui flagship. Totuși, Coca-Cola pare să încerce să îmbrățișeze acest segment de piață, întrucât și băuturile sale sunt produse „mass market”, care se adresează publicului foarte larg.

Spre diferență de imaginile care au ieșit inițial cu telefonul, se pare că pe capacul din spate avem parte de un design „dual-tone”, cu o dungă neagră în zona camerelor, care se prelungește până jos, la logo-ul realme, alături de o dungă roșie culoarea simbolică a brand-ului Coca-Cola, cu logo-ul băuturii parțial afișat. Probabil că negrul este ales pentru a semnifica culoarea băuturii. Inelele din jurul camerelor sunt de asemenea decorate cu accente roșii.

realme 10 pro coca-cola realmeow

Telefonul realme 10 Pro în ediția Coca-Cola va fi livrat într-un pachet special, cu o cutie cu logo-ul bran-ului de băuturi, alături de accesorii precum sticker-e cu Coca-Cola, o mascotă „realmeow” cu tematica Coca-Cola, o cheie pentru SIM cu logo-ul băuturii și un certificat special care menționează numărul unic al telefonului.

Da, din păcate, realme 10 Pro Coca-Cola va fi o ediție foarte limitată, doar 6.000 de unități fiind disponibile la nivel global. Această formulare este însă ciudată, întrucât telefoanele vor debuta în India, dar nu au fost oferite detalii despre disponibilitatea lor în alte țări. Cu siguranță, acestea se vor vinde pe piața SH la prețuri foarte mari pentru cei care colecționează produse cu branding Coca-Cola.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult