Axon 30 este al doilea telefon cu o cameră ascunsă în spatele ecranului

28.07.2021
Axon 30 este al doilea telefon cu o cameră ascunsă în spatele ecranului

ZTE a anunțat oficial noul său smartphone cu ecran complet și cameră ascunsă în spatele panelului OLED: modelul Axon 30. Acesta nu este tocmai „nou”, în sensul în care am auzit despre el de câteva săptămâni deja. De asemenea, multe dintre caracteristicile sale erau deja disponibile online. Ce vedem acum pentru prima dată sunt specificațiile hardware ale telefonului, cât și design-ul final, cu un ecran fără „urme” în zona în care camera frontală este integrată.

Ecranul lui Axon 30 a fost mult îmbunătățit

Axon 30 dorește să îndeplinească promisiunea pe care compania a realizat-o doar pe jumătate în 2020 cu Axon 20 5G. Acesta folosește un nou ecran de la Visionox, modelul InV See Pro, care oferă o densitate a pixelilor de 400 ppi pe toată suprafața sa, inclusiv în zona semi-transparentă, unde este găzduită cameră. Astfel, atunci când privești din orice unghi, ar trebui să vezi ecranul „complet”, fără decupaje evidente. Panelul „ascunde” acea zonă folosind șapte straturi de materiale transparente, permițând astfel luminii să pătrundă în lentila camerei foto.

axon 30 camera

Totuși, ecranul, în ciuda faptului că este destul de „ciudat” în construcție, oferă o performanță comparabilă cu alte modele de pe piață: rezoluție Full HD+, diagonală de 6,9” și refresh rate la 120 Hz cu răspuns tactil la 360 Hz. Este practic un ecran la fel de bun precum cele de pe telefoanele de gaming.

Restul configurației este însă mai „normală”. Axon 30 urcă o treaptă în plus din punct de vedere al nivelului de performanță așteptat, folosind un chipset din gama Snapdragon 800, față de cel din seria 700 de pe Axon 20 5G. Modelul Snapdragon 870 poate fi configurat cu 6, 8 sau 12 GB memorie RAM, și 128 sau 256 GB stocare internă. Se pare că există chiar și posibilitatea de a folosi stocare pentru a adăuga încă 5 GB RAM, la nevoie. Acumulatorul intern are capacitate de 4.200 mAh și se încarcă rapid la 55W.

axon 30 screen

Modelul rămâne unul din gama mid-range

Camerele foto sunt obișnuite pentru un telefon la limita între mid-range și high-end, cu un modul cu patru senzori. Obiectivul wide folosește un senzor de 64 megapixeli de la Sony (IMX682), cel ultrawide un senzor de 8 megapixeli, în timp ce obiectivele macro și adâncime folosesc senzori de 5, respectiv 2 megapixeli. Camera frontală, ascunsă sub ecran, folosește un senzor de 16 megapixeli cu diafragmă f/2.0 a obiectivului. Nu este clar însă dacă problemele camerei frontale de pe Axon 20 au fost rezolvate pe noul Axon 30.

ZTE Axon 30 main

ZTE a anunțat momentan Axon 30 pentru piața din China, dar având în vedere că Axon 20 a fost lansat eventual și în Europa, sugerează că nu va dura mult până când noul telefon va ajunge și în magazinele din această regiune. Prețul de pornire în China este de 2.198 yuan, echivalent cu 286 euro, în timp ce modelul de top cu 12 GB RAM și 256 GB stocare costă 3.098 yuan, adică 403 euro. Prețurile pentru Europa nu au fost încă anunțate, dar sunt așteptate să fie mai mari.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult