CEO-ul DxOMark spune că producătorii nu mai trimit telefoane la test decât dacă știu că ajung pe primul loc în clasament

20.09.2022
CEO-ul DxOMark spune că producătorii nu mai trimit telefoane la test decât dacă știu că ajung pe primul loc în clasament

Cândva, testele DxOMark erau folosite în prezentări oficiale ale telefoanelor mobile, iar testele mai mult sau mai puțin independente ale companiei erau subiect de discuție în industrie. În ultimii câțiva ani însă, testele DxOMark au scăzut în popularitate, în mare parte din lipsa conținutului nou. Telefoanele ajung în laboratoarele companiei franceze prea târziu, iar unele nu ajung deloc. CEO-ul DxOMark spune că brand-urile de telefoane nu mai trimit dispozitive la test dacă nu știu sigur că acestea vor ajunge pe primul loc în clasament.

Motivul pentru care DxOMark nu mai testează la fel de multe telefoane ca în trecut este lipsa unităților de test

Într-un interviu acordat Jiemian News, Frederik Guichard, CEO-ul DxOMark, a confirmat faptul că vin mai puține telefoane pentru a fi supuse la testele companiei pe cale oficială. Brand-urile de telefoane au încetat să se mai laude cu scorurile obținute în testele DxOMark decât atunci când telefonul lor ajunge pe primul loc în clasament, moment în care dispozitivul este oferit pentru testare chiar înainte de lansare, pentru a avea un „review” disponibil din prima zi.

Ocuparea primului loc în clasamentul DxOMark ajută la promovarea telefoanelor, așa că un dispozitiv care face ceva inovator în spațiul fotografiei pe mobil ar putea fi clasat în top, iar companiile intuiesc care sunt acele dispozitive.

Un caz ciudat ar fi XIaomi 12S Ultra, care este primul telefon al companiei în urma parteneriatului cu Leica, care beneficiază și de un senzor de 1” pentru camera principală. În ciuda faptului că acesta ar trebui, bazat pe hardware-ul disponibil, să fie cel mai bun telefon pentru fotografii din piață, Xiaomi nu a oferit acest model pentru testare. În urma testelor DxOMark, realizate cu un dispozitiv cumpărat de companie, modelul 12S Ultra este mai puțin performant în performanță foto decât modelul Xiaomi Mi 11 Ultra de anul trecut, care avea, teoretic camere mai slabe și nu erau realizate în parteneriat cu Leica (143 puncte vs 138).

Astfel, este posibil să vedem din ce în ce mai rar review-uri rapide la dispozitive noi din partea DxOMark.

Iată clasamentul celor mai performante camere de telefon din prezent

  1. Honor Magic4 Ultimate – 146
  2. Huawei P50 Pro – 144
  3. Xiaomi Mi 11 Ultra – 143
  4. Huawei Mate 40 Pro+ – 139
  5. Xiaomi 12S Ultra – 138
  6. Apple iPhone 13 Pro
  7. Apple iPhone 13 Pro Max – 137
  8. Huaei Mate 40 Pro – 136
  9. Google Pixel 6 Pro – 135
  10. Vivo X70 Pro+ – 135

sursa: ithome

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult