Honor 20 Pro ar putea fi prima „victimă” a restricţiilor SUA asupra Huawei. Telefonul ar putea fi amânat

23.05.2019
Honor 20 Pro ar putea fi prima „victimă” a restricţiilor SUA asupra Huawei. Telefonul ar putea fi amânat

Honor, brandul secundar de la Huawei, a anunţat în urmă cu doar câteva zile noile sale smartphone-uri din seria Honor 20, alternative high-end mai ieftine la modelele de top de pe piaţă. Din păcate, acestea nu au primit o dată de lansare, întrucât compania Huawei nu mai poate colabora cu companii americane precum Google sau ARM. Este posibil însă ca unul dintre modelele acestei serii să fie prima „victimă” a restricţiilor SUA, Honor 20 Pro putând fi complet lipsit de o lansare în Europa.

Honor 20 şi Honor 20 Pro au fost prezentate cu specificaţii de top, precum procesoare Kirin 980, 6 sau 8 GB memorie RAM şi câte patru camere foto pe partea din spate, modelul Pro fiind primul telefon anunţat cu un obiectiv cu deschidere foarte largă la valoare f/1.4. Acesta ar trebui să fie un adevărat „campion” al fotografiei pe timp de noapte, însă este posibil să nu mai aflăm dacă într-adevăr aşa este.

În ciuda faptului că DxOMark a realizat teste înainte de lansarea dispozitivului şi i-a acordat un scor de 111 puncte, cu un punct sub Huawei P30 Pro şi Samsung Galaxy S10+ 5G, telefonul ar putea fi imposibil de testat în „libertate”, întrucât acesta ar putea să nu mai fie lansat pe piaţă, în ciuda faptului că planul iniţial era să apară în luna iunie.

Conform 01.net, compania ar putea împinge lansarea până în luna iulie, în speranţa că va reuşi să treacă peste acestă situaţie cu bine. Momentan, doar Honor 20 şi Honor 20 Lite au certificare din partea Google pentru sistemul de operare Android, însă nu este clar de ce Honor 20 Pro nu a primit licenţa încă sau dacă o va mai primi. Având în vedere că restricţiile companiei au fost amânate pentru a intra în vigoare abia în luna august, există încă o speranţă.

Alternativa ar fi lansarea lui Honor 20 Pro fără Android şi Google services, însă o asemenea mişcare nu ar fi în favoarea producătorului chinez pe piaţa din Europa. Utilizatorii din vest se aşteaptă să cumpere smartphone-uri cu Android, magazin Google şi G Suite din fabrică, spre diferenţă de cei din China, unde Huawei livrează deja telefoanele fără aceste capabilităţi.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult