HTC anunţă venituri în declin cu 70% pentru luna noiembrie. Redresarea companiei devine incertă

07.12.2018
HTC anunţă venituri în declin cu 70% pentru luna noiembrie. Redresarea companiei devine incertă

HTC a anunţat recent în parteneriat cu Sprint, un operator telecom din Statele Unite, promiţând redresarea vânzărilor în 2019 prin lansarea unui ”mobile smart hub 5G” servind ca punct de acces 5G pentru acces rapid la internet. Însă pe termen scurt, situaţia financiară a companiei arată foarte rău.

Pentru intervalul de raportare încheiat la data de 30 noiembrie, veniturile totale realizate de HTC au fost de 47.67 milioane dolari, în creştere cu 12.75% faţă de suma de 42.63 milioane dolari venituri raportate pentru luna octombrie. Însă veniturile companiei au scăzut cu 73.98%, comparat lunii noiembrie 2017 (182.5 milioane dolari). La acea vreme, HTC raporta deja venituri pe întreg anul 2017 de 1,882 miliarde dolari, foarte aproape de ţinta de 2 miliarde dolari stabilită în planul de redresare a companiei anunţat la începutul anului.

Însă planurile companiei taiwaneze au fost deraiate complet în anul 2018, HTC având până acum realizate venituri de numai 725.3 milioane dolari, în scădere cu 61,47% faţă de anul trecut. Cu foarte puţin timp rămas pentru redresare, HTC pare că va rata cu peste 1 miliard de dolari veniturile prognozate pentru anul în curs.

HTC nu a mai punctat un asemenea rateu în peste 10 ani de activitate, slabele rezultate financiare punând supravieţuirea companiei sub semnul incertitudinii.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult