Huawei este lider pe piaţa de smartphone-uri din China. Apple nu este în top 3

27.04.2017
Huawei este lider pe piaţa de smartphone-uri din China. Apple nu este în top 3

Se pare că lanţul de lansări de dispozitive high-end din ultima perioadă a fost benefică pentru Huawei. Compania a devenit lider pe piaţa din China, reuşind să lase în urmă rivali precum OPPO şi Vivo, după ce acestea au dominat topurile de vânzări în ultimele două trimestre. Această veste vine la scurt timp după ce Huawei a urcat pe locul trei în topul mondial, ascensiunea companiei fiind încă neîntreruptă.

În primul trimestru din 2017, Huawei a vândut 21 de milioane de smartphone-uri în China. Această cantitate reprezintă 18% din piaţă şi pare să fie în creştere. Pe locul doi s-a situat OPPO, liderul celor două trimestre din trecut, cu puţin sub 20 de milioane, în timp ce Vivo a livrat 17 milioane de unităţi. Numărul de unităţi vândute doar de aceste trei companii reprezintă peste 50% din piaţa chineză.

După Huawei, OPPO şi Vivo vin în ordine Apple şi Xiaomi, o întorsătură de situaţie interesantă, având în vedere faptul că Xiaomi este văzut ca „Apple din China”. Xiaomi era compania de smartphone-uri numărul unu în China în urmă cu doar câţiva ani, iar Apple a intrat pe această piaţă de doar doi ani şi jumătate, odată cu lansarea iPhone 6. Mai mult decât atât, Xiaomi nu are planuri de extindere în afara Asiei, telefoanele sale fiind vândute în mod oficial doar în câteva ţări, printre care nu se regăsesc Statele Unite ale Americii sau multe dintre ţările europene.

Nici Huawei nu a ajuns în mod oficial pe piaţa din Statele Unite, însă există zvonuri despre un parteneriat cu operatorul telecom AT&T. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult