Huawei Mate, giganticul telefon cu ecran de 6,1″, iese la lumină

24.12.2012
Huawei Mate, giganticul telefon cu ecran de 6,1

Acum două săptămâni, Yu Chengdong, directorul diviziei consumer şi vicepreşedintele Huawei, a confirmat zvonurile conform cărora compania sa va lansa cel mai masiv terminal mobil văzut până acum. Purtând numele Mate, terminalul Huawei urmează să fie prezentat la CES 2013 şi va oferi un ecran cu diagonala de 6,1” celor cărora un Galaxy Note II li se pare puţin cam mic.

Oficialul companiei nu a rezistat însă tentaţiei şi a prezentat public terminalul Mate într-un magazin Huawei din Guangzhou, China. Giganticul terminal a putut fi imortalizat în câteva imagini şi un scurt film, YU Chengdong oferind şi câteva detalii, cum ar fi utilizarea unui panou LTPS LCD pentru ecranul cu diagonală de 6,1” şi rezoluţie Full HD.

Pentru celelalte detalii, va trebui să aşteptăm însă până în luna ianuarie, cănd va avea loc expoziţia CES 2013. Dacă zvonurile curente se vor adeveri, Huawei Mate ar urma să ofere un procesor quad-core HiSilicon K3V3 tactat la 1,8GHz, un produs dezvoltat chiar de către companie dar despre care nu se ştie nimic, o memorie RAM cu o capacitate de 2GB, o carcasă cu o grosime de 9,9 milimetri şi o baterie cu o capacitate de 4000 mAh.