Huawei P40 Pro în primele imagini reale. Cum arată noul flagship cu ecran perforat

Autor: Cătălin Niţu 22.01.2020
Huawei P40 Pro în primele imagini reale. Cum arată noul flagship cu ecran perforat

Pentru că suntem la doar câteva săptămâni distanţă de presupusul eveniment de lansare al noii serii Huawei P40 Pro, zvonurile despre acest smartphone încep să apară într-un ritm din ce în ce mai alert. Astfel, astăzi avem primele fotografii „spion” cu un telefon care pare să fie noul flagship al producătorului chinez, care dezvăluie câteva detalii despre acesta. Desigur, telefonul este protejat de o husă care ascunde design-ul complet, deci nu putem confirma încă dacă imaginile 3D pe care le-am văzut în trecut sunt sau nu bazate pe planurile reale.

Fotografiile au fost publicate iniţial pe Weibo, populara reţea de socializare din China, pe contul Digital Chat, cunoscut pentru astfel de „leak”-uri despre smartphone-uri încă nelansate. Postarea a fost ştearsă între timp, însă nu înainte ca fotografiile să poată fi descărcate şi preluate şi de alte publicaţii. Se pare că Huawei este într-un stadiu foarte avansat de dezvoltare cu telefonul, acesta fiind deja testat în scenarii de utilizare normală, în metrou.

De obicei, aproape de finalizarea hardware-ului, companiile testează telefoanele în public, pentru a putea identifica probleme legate de conectivitate. Astfel, telefoanele sunt acoperite cu nişte carcase de plastic, pentru a nu putea fi identificate cu uşurinţă de către cei din jur. În cazul de faţă, telefonul nu seamănă foarte mult cu ceea ce am văzut în fotografiile neoficiale de până acum, însă software-ul şi câteva caracteristici de design dau de gol faptul că este vorba despre Huawei P40 Pro.

În primul rând, putem vedea un decupaj în ecran, în colţul din stânga-sus, unde sunt găzduite două camere foto. Telefonul pare de asemenea să includă o folie deasupra ecranului, fiecare cameră beneficiind de un decupaj propriu în husă. Acest lucru ar putea sugera că pixelii dintre cele două camere ar putea fi aprinşi, spre diferenţă de alte telefoane cu astfel de decupaje, precum Galaxy S10+, de exemplu.

Alte elemente pe care le putem observa din aceste imagini sunt marginile curbate ale ecranului, care sunt destul de „obişnuite”, nu de tip „cascadă” precum în cazul lui Huawei Mate 30 Pro. Ce nu putem vedea este însă dacă ecranul este sau nu într-adevăr curbat spre marginile superioare şi inferioare. Alt element „secret” este modulul de cameră, care este complet acoperit cu ceea ce par a fi două capace. Probabil că Huawei încearcă să ascundă poziţia reală a camerelor, având capace şi pe stânga şi pe dreapta. Forma dreptunghiulară a capacelor sugerează însă că modulul de cameră va fi similar cu ceea ce am văzut în leak-uri, cu un design similar cu cel pe care şi Samsung îl foloseşte deja pe modelele S10 Lite şi Note10 Lite.

Lansarea lui Huawei P40 Pro este aşteptată cândva în luna martie, în cadrul unui eveniment în care vom vedea şi alte modele din serie, precum modelul P40 standard sau P40 Lite.