Internetul pe telefon la români

18.02.2009
Internetul pe telefon la români

Recunosc. Acest articol este scris din egoism şi din propria-mi fascinaţie pentru statistici. Întodeauna am fost interesat să urmăresc evoluţia diverselor domenii legate de IT, comunicaţii şi nu numai. Fără să am ca scop un câştig material, urmăresc tot timpul evoluţia pieţei de telefoane mobile, cotele de piaţă ale browserelor de Internet şi altele.

Unul dintre domeniile interesante pe care aş fi vrut să le urmăresc dar m-am lovit mereu de lipsa datelor, a fost conexiunea la Internet de pe telefonul mobil în România. Câţi oameni folosesc Internetul pe telefon, ce site-uri sunt populare, ce telefoane şi producători conduc în statistică etc. La nivel continental şi mondial există statistici. La noi nu, sau cel puţin nu sunt publice.

Statistica şi teoria relativităţii

Internetul pe mobil este un domeniu cu atât mai interesant cu cât toate previziunile de marketing îl dau ca cel mai important factor de creştere în utilizarea şi achiziţionarea telefoanelor mobile. Cu alte cuvinte, se va dezvolta foarte mult în viitorul apropiat şi va fi principalul mijloc de creştere a veniturilor pentru operatorii GSM.

aboneaza-te la newsletter-ul si RSS-ul go4it.ro

Pentru a-mi face o idee despre situaţia Internetului pe telefon în România iau în calcul datele furnizate de site-ul http://mobilestats.ro. Acesta urmareşte activitatea site-urilor mobile (cu versiune specială pentru telefoanele mobile) înscrise. Evident, datele rezultate nu trebuie luate cu valoare absolută de adevăr, există cu siguranţă şi multe alte site-uri care nu s-au înscris pe mobilestats pentru a fi contorizate. Însă, în lipsa altor informaţii, ne putem face o idee despre Internetul mobil la români, pornind de la acest serviciu.

Site-uri şi afişări

La ora redactării acestui articol, pe primul loc la categoria site-uri este m.antena3.ro cu 24.922 (+1594) pageviews. Este urmat m.hotnews.ro, mobil.realitatea.net, m.standard.ro şi m.cotidianul.ro. Cifrele citate sunt pentru utlimele 7 zile.

Internetul pe telefon la români

Ciudat este că topul site-urilor se rezumă doar la cele 5 menţionate mai sus. Nu există o listă în care să vezi şi site-uri mai jos de locul 5. Nu cred că românii urmăresc pe telefon doar site-urile de ştiri şi de business.

Internetul pe telefon la români

Dacă am presupune prin absurd că toate site-urile mobile din România sunt contorizate de http://mobilestats.ro, s-ar putea spune că întregul Internet mobil românesc face aproximativ 96 de mii de afişări pe săptămână. Cel puţin asta este raportarea pentru perioada 5 – 12 decembrie 2008, când s-au înregistrat cele mai multe afişări pe timp de o săptămână. Recordul de afişări pe zi datează din 12 decembrie 2008, când s-au înregistrat 20.737 afişări.

Telefoane, producători şi operatori

De departe cel mai folosit telefon pentru a naviga pe Internet este iPhone 3G, cu 11.641 accesari. Perioada acestor accesări nu este specificată dar este probabil vorba de un total. Urmează la distanţă mare, Nokia N95 şi Nokia E51.

Internetul pe telefon la români

Chiar dacă iPhone este telefonul care face cel mai mult trafic, Apple ocupă doar locul doi în clasamentul producătorilor, la mare distanţă de Nokia. Producătorul finlandez însumează 31.919 vizite, în timp ce Apple doar 13.622. Locul trei este ocupat de Sony Ericsson, în timp ce RIM, care ocupă locul 4, arată că nu doar în America se vând BlackBerry-uri.

Internetul pe telefon la români

În ciuda faptului că iPhone 3G este lider, Orange nu ocupă aceeaşi poziţie în clasamentul operatorilor, dovadă a faptului că impunerea unor abonamente scumpe de date nu face decât să încurajeze piaţa gri. Pe primul loc este Vodafone (MobiFon S.A.). Datele legate de modelele de telefoane, producători şi operatori sunt calculate pentru ultimile 7 zile.

Este mult, este puţin?

Conform unui studiu Morgan Stanley bazat pe date furnizate de compania norvegiană Opera (producătoarea browserelor cu acelaşi nume pentru desktop şi telefon), în octombrie 2008, la nivel mondial s-au înregistrat aproximativ 21 milioane de utilizatori şi peste 5 miliarde de afişări. Comparativ cu recordul de afişări într-o lună în România, 284.921, putem spune că ne apropiem timid de genunciul broaştei. Să fim noi prea înapoiaţi sau sunt de vină tarifele descuranjante ale operatorilor?

Urmărește Go4IT.ro pe Google News