iPhone 16 promite o durată de viață a bateriei îmbunătățită și display-uri mai mari

21.11.2023
iPhone 16 promite o durată de viață a bateriei îmbunătățită și display-uri mai mari
foto: 9to5mac

iPhone 16, viitorul model al celor de la Apple, este așteptat să aducă îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește dimensiunea ecranului și durata de viață a bateriei, potrivit ultimelor rapoarte.

Despre versiunile de bază se anticipează că își vor păstra dimensiuni standard, în timp ce modelele Pro, respectiv Pro Max, vor beneficia de display-uri ceva mai mari. Conform unui raport dintr-o sursă media sud-coreeană, Naver, aceștia sugerează că iPhone 16 și iPhone 16 Plus ar putea avea ecrane de 6.12 inch și, respectiv, 6.69 inch, folosind o tehnologie denumită LTPS 60Hz. Aceste dimensiuni ar fi similare cu modelele obișnuite iPhone 15, cu potențiale diferențe în unele aspecte care încă nu sunt clare.

Schimbări mai semnificative sunt așteptate la modelele Pro. Zvonurile speculează că iPhone 16 Pro ar putea avea un ecran LTPO de 6.27 inch, în timp ce Pro Max (Ultra) ar putea avea un ecran LTPO de 6.9 inch. Comparativ, iPhone 15 Pro a avut un ecran de 6.1 inch, iar iPhone 15 Pro Max un panou de 6.7 inch. Totuși, dimensiunea presupusă a ecranului iPhone 16 Pro Max pare neobișnuit de mare, iar informația NU a fost confirmată de Apple.

Cum vrea Apple să îmbunătățească durata de viața a bateriei

Separat, un raport oferit de Kosutami San pe platforma X, fosta Twitter, a dezvăluit presupuse fotografii prototip ale bateriei iPhone 16 Pro. Imaginile arată o carcasă metalică mată și o baterie cu aproximativ 2.5% mai mare decât predecesorul său. Dacă această informație este precisă, modelele iPhone 16 Pro ar putea trece de la o carcasă neagră de folie la una metalică pentru baterii. Schimbarea ar putea îmbunătăți eficiența termică fără a modifica semnificativ greutatea, o schimbare pe care am văzut-o deja în ceasurile Apple lansate recent, începând cu seria 7.

În ceea ce privește gestionarea termică, se raportează că toate modelele iPhone 16 vor incorpora radiatoare de căldură din grafen. Aceste radiatoare se laudă cu proprietăți îmbunătățite de conductivitate termică.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Vlad Ionescu
Vlad Ionescu
Pasionat de tehnologie, gaming și muzică, Vlad și-a urmat pasiunea și a devenit redactor de știri și analist Esports. A scris pentru publicații precum ProSport, Revpanda și Superpont, iar în prezent este redactor Go4IT. citește mai mult