LG Optimus L3 E400 – smartphone de buget, dar cu stil

30.01.2012
LG Optimus L3 E400 - smartphone de buget, dar cu stil

LG Optimus L3 E400 este un smartphone ieftin, adresat celor care apreciază latura estetică a unui produs şi nu pun foarte mare preţ pe dotările hardware.

LG Optimus L3 E400

Drept urmare, LG nici măcar nu a binevoit să facă cunoscute tipul de procesor instalat şi cantitatea de memorie RAM. Ştim totuşi că avem de-a face cu un ecran de 3.2 inch cu rezoluţie modestă de 240×320 pixeli, iar camera foto oferă doar poze la rezoluţie 3 MP, probabil cu un nivel de calitate cel puţin discutabil.

Lista dotărilor include in fericire un slot microSD prin care putem extinde după bunul plac capacitatea de stocare, iar dacă ne plictisim de colecţia de melodii in format MP3 putem apela funcţia radio FM pentru un plus de diversitate.

LG Optimus L3 E400

LG Optimus L3 este livrat cu sistemul de operare Android 2.3 Gingerbread şi poate fi achiziţionat în versiune de culoare albă sau neagră pentru aproximativ 145 euro, deocamdată doar în Suedia.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News