Motorola a lansat discret versiunea 4G a terminalului Moto G 2014

Autor: Dorian Prodan 30.01.2015
Motorola a lansat discret versiunea 4G a terminalului Moto G 2014

Motorola Moto G a fost produs surprinzător la vremea lui, combinaţia dintre configuraţia bună, opţiunile software suplimentare şi preţul accesibil permiţându-i să devină unul dintre cele mai populare telefoane Android. Modelul original a fost actualizat ulterior cu o versiune 4G cu doar patru luni înaintea lansării celei de-a doua generaţii, iar acum este rândul acesteia din urmă să facă şi ea saltul la tehnologia LTE.

La fel ca versiunea pe care Motorola a anunţat-o la începutul lunii septembrie a anului trecut, noul Moto G 4G (2015) este oferit într-o configuraţie Dual SIM, însă beneficiază acum şi de aportul suplimentar al unui modem radio LTE. Pentru a compensa consumul energetic mai ridicat al acestui modem, Moto G 4G 2015 foloseşte o baterie cu o capacitate de 2390 mAh, cu circa 15 procente mai mare decât cea de 2070 mAh a modelului 3G. Această schimbare a determinat însă şi creşterea greutăţii cu şase grame.

Dincolo de aceste detalii, Moto G 4G 2015 este identic cu modelul Moto G 2014 şi oferă un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 400, 1 GB de memorie RAM, 16 GB de memorie internă expandabilă şi un ecran IPS cu diagonală de 5”, rezoluţie HD şi strat protector Gorilla Glass 3. Lista de specificaţii mai include interfeţe Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 4.0, GPS şi două camere foto cu senzori de 8, respectiv 2 MP. Platforma software este Android 5.0.2.

Telefonul a fost anunţat la începutul lunii ianuarie doar pentru piaţa chineză, unde acesta va fi comercializat începând cu a doua jumătate a lunii februarie. Între timp însă, noul Moto G 4G 2015 a devenit disponibil începând de astăzi în Brazilia, semn că Lenovo nu va limita disponiiblitatea odar la piaţa din ţara mamă. Deoarece compania nu a făcut încă un anunţ oficial, disponibilitatea şi preţurile pentru piaţa europeană sunt încă necunoscute, însă dacă aţi intenţionat cumva să cumpăraţi un terminal Moto G 2014 în viitorul apropiat şi aţi regretat lipsa conectivităţii 4G, probabil că o mică aşteptare este recomandată.