Nokia pregăteşte telefonul „Captain America”, un mid-range cu o cameră cu design neobişnuit

04.02.2020
Nokia pregăteşte telefonul „Captain America”, un mid-range cu o cameră cu design neobişnuit

Ştim deja că HMD Global pregăteşte un eveniment de lansare Nokia la MWC 2020, însă până în prezent nu era tocmai clar ce smartphone-uri vor fi prezentate în cadrul acestuia. Avem acum cel puţin o confirmare vizuală pentru unul dintre ele din partea lui Evan Blass, care a publicat două fotografii cu un model care a fost rapid poreclit „Nokia Captain America”. Vorbim despre un smartphone mid-range cel mai probabil, care are o cameră foto încadrată într-un cerc, design-ul fiind cel care a contribuit la acest nume „exotic”.

 Conform informaţiilor disponibile, telefonul din imagine ar putea fi următorul model din seria Nokia 5, mai exact, Nokia 5.2. Acesta adoptă un design modernizat, însă doar pe partea din spate. Sticla pare să fie similară cu cea folosită pe Nokia 7.2, adică mată, cu o textură şi culoare metalizată, în timp ce camera foto cu patru senzori vine cu un blitz poziţionat central. Pe lângă scutul lui Captain America, această cameră pare să semene şi cu un telefon „clasic” cu disc. Sub cameră putem observa un senzor de amprentă, ceea ce sugerează că într-adevăr, vorbim despre un telefon ieftin.

Pentru că senzorul de amprentă este pe spate, putem presupune că nu este vorba despre un ecran OLED, ci mai degrabă unul IPS. Asta ar explica şi rama destul de groasă în partea de jos, unde există destul loc pentru a imprima logo-ul Nokia. În partea de sus, ecranul este decupat pentru a face loc camerei frontale.

Informaţiile disponibile despre Nokia 5.2 sau Nokia Captain America, spun că acesta va fi livrat cu 6 GB memorie RAM, 64 GB stocare şi va intra în oferta magazinelor de specialitate la un preţ de sub 200 de euro (180 de dolari americani). De altfel, nici data de lansare nu este foarte departe. Dispozitivul va fi prezentat pe 23 februarie la Barcelona şi deja pe 4 martie, o săptămână mai târziu, va ajunge în magazinele de specialitate.

Această lansare „grăbită” pare să fie împinsă de la spate în special din cauza vânzărilor slabe pe care HMD Global le-a înregistrat în 2019. Faţă de 2018, volumul de dispozitive livrate a fost mai mic cu 30%, iar vânzările din trimestrul 4 au fost cu 40% mai slabe. Pe tot parcursul anului 2019, compania a livrat doar 12,9 milioane de smartphone-uri, faţă de 17,59 în 2018.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult