Primele teste cu Huawei P30 Pro în GeekBench. Cât de puternic este noul flagship

13.03.2019
Primele teste cu Huawei P30 Pro în GeekBench. Cât de puternic este noul flagship

În urma leak-urilor, dar şi declaraţiilor oficiale din partea Huawei, avem o idee destul de bună despre ceea ce va oferi seria P30 în materie de hardware. Astfel, atunci când vine vorba despre performanţă, ştim deja la ce să ne aşteptăm, Huawei lansând anul trecut mai multe modele de smartphone-uri bazate pe acelaşi hardware, cu chipset-ul Kirin 980 la bază. Totuşi este interesant să vedem rezultate ale testelor înainte de lansarea oficială, modelul P30 Pro cu numărul de serie VOG-L29 fiind deja listat în baza de date GeekBench.

Testele de pe aplicaţii de bechmarking precum GeekBench sunt listate automat online, iar cineva pare să aibă deja acces la un Huawei P30 Pro, întrucât acesta a fost testat cu celebra aplicaţie. Poate fi astfel confirmăată configuraţia hardware, care pare să fie aproape identică cu cea a lui Huawei Mate 20 Pro. Este vorba despre un procesor Kirin 980, octa-core, care beneficiază de 8 GB memorie RAM. Acesta este unul dintre cele trei modele de chipset-uri de pe piaţă care beneficiază de arhitectură pe 7nm, alături de Apple A12 Bionic şi Snapdragon 855.

Dintre cele trei însă, Kirin 980 pare să fie cel mai puţin performant, acesta reuşind să atingă în configuraţia P30 Pro un scor de 3.289 puncte în testul single-core şi 9.817 puncte în testul multi-core din GeekBench. Aceste rezultate sunt chiar şi puţin în urma chipset-ului Exynos 9820 de la Samsung, care beneficiază de o arhitectură pe 8nm, deci care ar trebui să fie în teorie mai puţin eficient din punct de vedere al consumului de energie şi implicit al frecvenţelor maxime, din cauza temperaturii crescute la care acesta ar trebui să ruleze.

Acum, înainte de lansare, majoritatea discuţiilor în jurul Huawei P30 şi P30 Pro vor fi concentrate asupra hardware-ului intern, însă camera foto va fi cu siguranţă atracţia principală a acestei serii. Huawei foloseşte gama Mate pentru a introduce procesoare noi, în timp ce gama P vine aproape în fiecare an cu noi tehnologii foto. Anul acesta este aşteptată o cameră cu zoom 5x, capabilă să mărească chiar şi de zece ori folosind tehnologia de zoom hibrid.

Lansarea Huawei P30 şi P30 Pro va avea loc la sfârşitul lunii, pe 26 martie, în cadrul unui eveniment care va avea loc în Paris.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult