Procesorul A7 din iPhone 5S va fi cu 31% mai rapid decât A6, arhitectura pe 64 de biţi nu este exclusă

26.08.2013
Procesorul A7 din iPhone 5S va fi cu 31% mai rapid decât A6, arhitectura pe 64 de biţi nu este exclusă

Telefoanele iPhone 5S şi iPhone 5C sunt aşteptate să-şi facă apariţia luna viitoare, însă, dacă am văzut deja mostre ale carcaselor şi componentelor interne ale acestora, platformele hardware sunt încă enigmatice. Zvonurile afirmă că iPhone 5C ar putea fi doar actualul iPhone 5 reîmpachetat într-o carcasă fabricată din plastic, iar vârful de gamă iPhone 5S a reuşit să-şi păstreze şi mai bine secretele.

La fel ca toate generaţiile anterioare de telefoane Apple, viitorul iPhone 5S este aşteptat să debuteze cu un procesor nou, în cazul de faţă fiind vorba de modelul Apple A7. Conform unei surse din cadrul Fox News, viitorul procesor A7 va fi cu circa 31% mai rapid decât actualul model A6, o cifră care este ciudat de exactă şi ne face să credem că este una dintre datele pe care le vom vedea pe planşele de prezentare Apple pe 10 septembrie.

Acest salt de performanţă nu ne spune prea multe, însă, ţinând cont de modul în care Apple calculează performanţele sale, putem presupune că Apple A7 va fi tot un procesor dual-core. Sporul de performanţă ar putea fi adus, conform unei alte surse, de trecerea la arhitectura ARMv8, adică una pe 64 de biţi.

Prezentată acum doi ani şi concretizată acum un an, când ARM a dezvăluit nucleele Cortex-A53 şi Cortex-A57, arhitectura ARM pe 64 de biţi aduce beneficii precum adresarea unei zone mai mari de memorie, dublarea regiştrilor SIMD pentru procesarea paralelă, suport pentru calculul în virgulă flotantă şi dublă precizie şi degrevarea hardware a algoritmilor de criptare AES şi SHA-256.

De această arhitectură s-au arătat interesaţi toţi producătorii majori de cipuri precum Samsung, NVIDIA, Broadcom, Huawei sau AMD,  Apple neavând nici un motiv să stea deoparte. Dacă A7 va fi într-adevăr un procesor pe 64 de biţi şi primul model ARMv8 implementat pe un produs comercial, rămâne însă de văzut, zvonurile anterioare afirmând că Apple va avea gata un astfel de model abia în 2014.

În final, zvonurile afirmă că iPhone 5S va avea şi un procesor dedicat pentru Motion Tracking, acesta urmând să fie folosit de camera foto, despre care s-a spus anterior că va aduce o serie importantă de noutăţi. Trăgând linia, Apple A7, Motion Tracking, o cameră foto nouă şi senzorul biometric pentru amprente sunt noutăţi de a căror veridicitate ne vom lămuri peste câteva săptămâni.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News