Samsung anunță evenimentul Galaxy Unpacked 2020. Iată când se lansează Galaxy Note20

08.07.2020
Samsung anunță evenimentul Galaxy Unpacked 2020. Iată când se lansează Galaxy Note20

Samsung a anunțat în mod oficial evenimentul Galaxy Unpacked 2020 dedicat seriei Galaxy Note20. După cum afirmau și zvonurile, acest eveniment va avea loc exclusiv online și va fi transmis live pe site-ul Samsung. De asemenea, zvonurile s-au dovedit a fi încă odată corecte. Data la care va avea loc dezvăluirea Galaxy Note20 va fi 5 august, așa cum știam deja de câteva zile din „leak-urile” de pe internet.

Ce dezvăluie clipul de anunț al evenimentului Galaxy Unpacked 2020

Anunțul acestui eveniment nu dezvăluie în mod explicit faptul că este vorba despre seria de smartphone-uri Galaxy Note20. Totuși, clipul de prezentare dezvăluie două lucruri pe care le cunoaștem deja. Primul ar fi stylus-ul S-Pen, accesoriul care a devenit un adevărat simbol al acestei serii de smartphone-uri. Acesta a transformat Note-ul într-un fenomen mondial, având un număr ridicat de fani, care fac upgrade de la an la an sau la câțiva ani.

Pe lângă stylus, putem vedea și noua culoare Mystic Bronze, pe care am văzut-o prima dată pe site-ul Samsung din Rusia. Noul Galaxy Note20 va fi livrat în această nouă culoare „elegantă”, după ce anul trecut seria Note10 a apelat la o carcasă mai viu colorată. De altfel, prezența acestei culori confirmă și faptul că acele fotografii cu telefonul publicate de Samsung din greșeală erau reale și dezvăluie design-ul final al telefonului.

Asta dacă mai era loc de îndoială după ce Galaxy Note20 Ultra a apărut deja în primele imagini neoficiale. Telefonul va beneficia de un design care va folosi atât elemente de pe modelele Note din trecut, cât și elemente de pe noua serie Galaxy S20. De exemplu, camera foto cu trei senzori are o formă similară cu cea a lui Galaxy S20 Ultra.

Deja am văzut cum arată Galaxy Note20 Ultra

Galaxy Note20 ar putea fi unele dintre primele modele de pe piață echipate cu noi procesoare. Zvonurile vorbesc despre o configurație bazată pe Snapdragon 865 Plus, o revizie hardware a procesorului de top oferit în acest moment de Qualcomm. Nu este clar dacă va exista și o versiune îmbunătățită a modelului Exynos 990, lansat în primăvara acestui an.

Livestream-ul evenimentului Galaxy Unpacked 2020 va avea loc pe 5 august, după cum am menționat mai sus, la ora 17:00 a României. Acesta va putea fi accesat și de pe site-ul Samsung România:  www.samsung.com/ro.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult