Samsung va lansa produse noi Galaxy şi ATIV pe 20 iunie

27.05.2013
Samsung va lansa produse noi Galaxy şi ATIV pe 20 iunie

Samsung a anunţat astăzi un eveniment care va avea loc pe data de 20 iunie la Londra, în cadrul acestuia urmând să fie prezentate produse noi din seriile Galaxy şi ATIV. Aşa cum ne-a obişnuit deja, compania a oferit şi câteva imagini din care nu se înţelege aproape nimic, lăsând imaginaţia şi speculaţiile să zburde.

Conform speculaţiilor din ultimele luni, cel puţin trei produse Galaxy ar putea îmbogăţi portofoliul de terminale Android: o versiune rezistentă la praf şi apă (Galaxy S 4 Active), o versiune de dimensiuni mai reduse (Galaxy S 4 Mini) şi o versiune cu o cameră foto cu zoom optic (Galaxy S 4 Zoom). Însă nu doar telefoanele mobile ar putea fi vedetele evenimentului, ci şi tabletele, al căror program de lansări a fost dezvăluit acum câteva săptămâni şi printre care se pare că se află şi un produs bazat pe o platformă Intel.

Linia ATIV acoperă telefoanele, tabletele şi laptopurile bazate pe platformele software de la Microsoft, iar două din imaginile care apar în cadrul anunţului sugerează un laptop sau o tabletă cu tastatură şi, respectiv, un hibrid convertibil. Cum evenimentul va avea loc după lansarea noii generaţii de procesoare Haswell de la Intel, este aproape sigur că Samsung va anunţa noile sale produse bazate pe acestea.

În acelaşi timp, ţinând cont că Samsung are un singur terminal Windows Phone important în acest moment, este posibilă şi lansarea unui model nou bazat pe această platformă pentru telefoane mobile.

Mai multe vom afla însă peste trei săptămâni şi jumătate.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News