Site-ul Samsung confirmă întoarcerea numelui „Note” și data de lansare a seriei Galaxy S22

17.01.2022
Site-ul Samsung confirmă întoarcerea numelui „Note” și data de lansare a seriei Galaxy S22

Samsung încă nu a anunțat oficial un eveniment Unpacked pentru lansarea seriei Galaxy S22, însă deja codul sursă al site-ului său oferă câteva detalii despre acest eveniment. Chiar dacă nu apar denumiri specifice ale Galaxy S22 sau Galaxy Note22, se pare că ambele serii se vor întoarce într-o formă sau alta pe piață în februarie. Deja leak-urile despre Galaxy S22 Ultra sugerau o legătură mai strânsă cu seria Note, iar aceasta ar putea fi păstrată și în nume, nu doar în design și funcționalitate.

Galaxy S22 și un nou „Note”, menționate pe site-ul Samsung

Cei care au analizat sursa site-ului Samsung îndeaproape au descoperit o listă de tag-uri noi, pregătite pentru a răspunde căutărilor pe motoarele de căutare în următoarea perioadă. Printre ele se regăsesc „new phone”, „new samsung release”, „samsung galaxy 2022”, „galaxy s series” și „galaxy note series”. Nu apare niciun nume direct al unui model, precum Galaxy S22 sau Note22, însă este destul de clar că numele Note se va întoarce pe piață în viitorul apropiat.

Rămâne de văzut dacă într-adevăr, Samsung va lansa modelul de top cu stylus S-Pen sub numele Galaxy S22 Ultra, Galaxy S22 Note sau Galaxy Note22. Variantele S22 și S22+ își vor păstra probabil numele „tradiționale”.

Alături de aceste informații, codul sursă al site-ului a confirmat și alt zvon pe care l-am tot auzit în ultima perioadă. Că evenimentul Unpacked va avea loc pe 9 februarie, moment în care vor începe și precomenzile pentru noua serie de dispozitive. Lansarea în magazine ar trebui să aibă loc pe 24 februarie, așa cum se zvonea deja de câteva săptămâni.

Prețurile telefoanelor ar putea fi mai mari decât anul trecut

Din informațiile disponibile în acest moment, Samsung va folosi atât chipset-ul Snapdragon 8 Gen 1 de la Qualcomm, cât și noul său chipset proprietar Exynos 2200 cu GPU produs de AMD. Acest procesor din urmă ar putea fi dedicat modelelor din Coreea de Sud și Europa, așa cum am văzut și în alți ani. Față de anul trecut însă, toată gama Galaxy S22 ar putea intra în oferta magazinelor la prețuri cu 100 de dolari/euro mai mari. Astfel, cel mai ieftin Galaxy S22 ar putea porni de la 900 euro.

Alte informații despre noile dispozitive, publicate de LetsGoDigital, dezvăluie un nou încărcător rapid pentru aceste dispozitive. Samsung îl va vinde separat la prețul de 50 de euro, iar în pachet va fi inclus și un cablu USB-C. Încărcătorul are putere de 45W și are dimensiuni cu 30% mai mici decât încărcătorul de putere similară lansat anterior.

sursa: LetsGoDigital

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult