Sony lucrează la telefoane Xperia Cyber-shot şi Xperia Walkman

Autor: Daniel Ion 01.04.2013
Sony lucrează la telefoane Xperia Cyber-shot şi Xperia Walkman

Dacă ar fi să credem toate zvonurile care apar în ultimul timp, am ajunge la concluzia că Sony vrea anul acesta să inunde piaţa cu multe modele cu ecran de 5”. Printre ele ar trebui să se numere şi două terminale dedicate pasionaţilor de fotografie şi muzică. Producătorul japonez ar putea chiar să folosească brand-urile Cyber-shot şi Walkman în denumirea telefoanelor. Aceasta nu ar fi chiar o noutate. În era Sony Ericsson am avut de-a face cu un Mix Walkman şi un Live with Walkman.

Despre un posibil Sony Xperia Cyber-shot se spune c-ar putea avea o cameră foto ce poate să stea alături de cea a lui Nokia 808 Pureview. Această afirmaţie este foarte îndrăzneaţă, în condiţiile în care Ultrapixel-ii lui HTC One sau senzorul lui iPhone 5 nu pot să se bată de la egal la egal cu ea. Obiectivul camerei va fi semnat de Carl Zeiss, iar grosimea terminalului se va încadra în limite decente. Tot ce sperăm este ca Sony să nu facă rabat la design şi să elimine declanşatorul fizic.

Sony Xperia Z va avea în curând companie în gama de terminale cu ecran de 5”

Un alt telefon de 5” de la Sony ar putea să aibă denumirea Xperia Walkman. Pentru a mulţumi pasionaţii de muzică de calitate, el va avea un amplificator dedicat în carcasă. Playerul audio pentru Android al producătorului este deja unul din cele mai bune la ora actuală.

Cel de-al treilea top de gamă pe care Sony ar putea să-l lanseze în Q3 2013 va concura cu iPhone 5. Cum? Prin dimensiunile sale. Ne-am bucura foarte mult să vedem un smartphone cu componente de top, dar al cărui ecran are o diagonală de 4”-4.3”. Sunt mulţi care doresc specificaţii de top, dar nu într-un telefon după care îţi poţi ascunde faţa.

Toate detaliile de mai sus trebuie luate cu o cantitate adecvată de sare. Ele par destul de plauzibile, însă până în Q3 rămân simple zvonuri. Din alte surse neoficiale am aflat şi faptul că Sony va demara o colaborare cu producătorul de chipset-uri MediaTek. Aceasta îi va ajuta să introducă pe piaţă, cel mai probabil în terminalele cu ecran de 5”, chipset-uri cu procesoare quad core la preţuri mai reduse.