Specificaţiile noului Nexus de la Huawei listate în Geekbench

Autor: Cătălin Niţu 15.09.2015
Specificaţiile noului Nexus de la Huawei listate în Geekbench

Înainte să vedem ce smartphone-uri noi va aduce Microsoft pe piaţă este foarte posibil ca Google să anunţe noile terminale Nexus alături de LG şi Huawei. Acestea au fost fotografiate şi detaliate în numeroase rânduri, însă până în prezent nu aveam detalii clare despre specificaţiile lor tehnice. Terminalul de la Huawei cu numele de cod „angler”  a fost testat de curând folosind benchmark-ul Geekbench şi a dezvăluit câteva detalii despre ce se ascunde în carcasa din aluminiu şi sticlă.

Rezultatele confirmă zvonurile care au apărut în trecut, specificaţiile tehnice ale terminalului integrând un chipset Snapdragon 810 de la Qualcomm, alături de 3 GB memorie RAM. Evident, sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow este pre-instalat pe acest dispozitiv. Detaliile noi se opresc însă aici, alte caracteristici precum camera foto, rezoluţia sau diagonala display-ului fiind în continuare greu de intuit.

Detaliile scăpate pe internet în trecut descriau un terminal Huawei din aluminiu cu inserţii din sticlă pe partea din spate, construit în jurul unui display de 5,7” cu rezoluţie QHD, care dispune de un senzor de amprentă şi de un port USB Type-C. Alte zvonuri vorbesc despre un display de 5,5” cu rezoluţie Full HD, însă acesta nu s-ar mai încadra în categoria „Nexus 6”, care ar trebui să înlocuiască modelul de anul trecut realizat de Motorola. Se zvoneşte că un eveniment Google care va avea loc pe 29 septembrie va dezvălui toate informaţiile despre Nexus 6 de la Huawei şi Nexus 5 de la LG, însă momentan nu a fost făcut un anunţ oficial.