Telefoanele mobile devin mai igienice, mulţumită unui nou tip de sticlă antimicrobiană

Telefoanele mobile devin mai igienice, mulţumită unui nou tip de sticlă antimicrobiană

Corning, producătorul devenit faimos pentru sticla Gorilla Glass ce echipează mare parte dintre tabletele şi dispozitivele smartphone aflate în circulaţie, a anunţat disponibilitatea unui nou tip de sticlă minerală  cu proprietăţi antimicrobiene. Astfel, nu doar rezistenţe la zgârieturi şi loviri accidentale, viitoarele generaţii de tablete şi telefoane mobile vor fi şi mai curate, suprafaţa din sticlă a ecranului reducând permanent culturile de bacterii, alge şi mucegai depozitate odată cu amprentele lăsate de degete murdare.

Calităţile noului tip de scut Gorilla Glass sunt obţinute prin adăugarea unei cantităţi de argint ionic în compoziţia sticlei brute, atent optimizată pentru a nu afecta în mod negativ transparenţa sau durabilitatea materialului. Sticla astfel obţinută prezintă calităţi antimicrobiene ce persistă pe toată durata de viaţă produsului. Potrivit fabricantului Corning, noul tip de sticlă este testat deja de mai mulţi producători, introducerea sa în următoarele generaţii de tablete, smartphone şi chiar laptopuri cu ecrane touch fiind doar o chestiune de timp.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult