Un producător chinez prezintă cel mai ieftin telefon pliabil de până acum

12.03.2020
Un producător chinez prezintă cel mai ieftin telefon pliabil de până acum

Royole FlexPai pare exemplul perfect de produs făcut pe repede-înainte şi scos lansat în speranţa de a profita cât mai mult de pe urma cumpărătorilor slab informaţi.

În ciuda numelui extravagant, Royole FlexPai nu este un rival credibil pentru modele de top ca Samsung Galaxy Fold, produsul arătat prima dată la CES 2019 încercând doar să se caţere pe faima celui dintâi.

Livrat de o companie fondată în urmă cu şase ani, specializată pe dezvoltarea de ecrane pentru telefoane pliabile, FlexPai are scopul de a confirma credibilitatea companiei ca şi furnizor de ecrane pliabile. Însă atingerea scopului propus ar putea fi incomodată designul produsului finit, dacă acesta nu se arată a fi suficient de fiabil.

Prezentat oficial la 12 luni după prototipul expus la CES 2019, FlexPai pare că nu a atras atât de mult interes precum spera producătorul Royole, compania scăzând între timp preţul la mai puţin de 1000 dolari, la care se vor adăuga eventualele costuri de livrare şi taxte pe importuri extracomunitare.

Potrivit descrierii oficiale, Royole Flexpai vine motorizat de chipsetul Snapdragon 855, dispune de 6GB memorie RAM, 128GB spaţiu de stocare şi rulează versiunea Android 9.0. Doritorii cu buget ceva mai generos vor putea alege şi o variantă a telefonului cu 6GB RAM şi 256GB memorie internă.

Royole Flexpai dispune de un ecran de 7.8” complet flexibil, care îndoaie pe exteriorul carcasei. Telefonul echipat cu două camere foto şi suficient de compact pentru a încăpea în buzunar poate fi utilizat în modul tabletă, putând înlocui cu succes un iPad Mini, dacă nu deranjează versiunea de Android fără prea multe optimizări.

Telefonul are un corp cu grosime de 7,6mm în modul extins şi poate fi pliat (15,2mm) pentru utilizarea într-un mod mai „prietenos” pentru folosirea cu o singură mână, rezultând un ecran cu diagonală de 4”. Însă cele două părţi pliabile nu sunt egale, una dintre ele fiind gazda mai multor componente electronice, printre care şi camerele foto.

Fără prea mult buget pentru rezolvarea detaliilor, Royole livrează o versiune de Android fără certificare Google Play Store şi tradusă doar în limbile chineză şi engleză. Teoretic, utilizatorii mai avansaţi pot adăuga această funcţionalitate folosind procedeul de sideloading, însă această improvizaţie nu prea poate fi justificată la acest nivel de preţ. Cireaşa de pe tort: pagina publicată pe Aliexpress precizează (cu litere mici) că nu este acceptată returnarea produselor pentru nemulţumiri legate de absenţa pachetului Google Apps.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult