Iubitorii de animale ar putea să nu fie de acord: câinele controlat prin telecomandă

06.11.2018
Iubitorii de animale ar putea să nu fie de acord: câinele controlat prin telecomandă

Trucul ar putea funcţiona şi pentru pisici, tentate în egală măsură să „vâneze” luminiţele proiectate pe podea.

Majoritatea iubitorilor de animale s-au amuzat cel puţin o dată îndreptând lanterna sau pointer-ul laser pe podea, urmărind cum pisica sau căţelul încearcă să „vâneze” ţinta luminoasă. Nişte cercetători japonezi s-au gândit să profite de pe urma fascinaţiei animalelor faţă de luminile plimbătoare, improvizând un dispozitiv care permite controlarea direcţiei de deplasare într-un mod complet inofensiv.

Cel puţin până intervine plictiseala, câinele respectă întocmai indicaţiile luminoase. Însă cu puţin dresaj, este posibil ca un câine ascultător să urmeze ghidarea luminoasă fără nevoia unei lese, ca alternativă la instrucţiunile vocale.

Spre exemplu, câinii antrenaţi să caute supravieţuitori printre dărâmăturile clădirilor ar putea fi echipaţi cu camere video şi sistem de comunicaţie wireless, instrucţiunile luminoase ghidându-i în direcţia dorită.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult