Un grup de contrabandişti a folosit drone pentru a trece graniţa smartphone-uri iPhone în valoare de 80 de milioane de dolari

02.04.2018
Un grup de contrabandişti a folosit drone pentru a trece graniţa smartphone-uri iPhone în valoare de 80 de milioane de dolari

Un grup de contrabandişti din China a folosit drone pentru a aduce, din Hong Kong în Shenzen, smartphone-uri iPhone în valoare de 80 de milioane de dolari.

 

Aceştia au fost prinşi săptămâna trecută de autorităţile chineze. Poliţia a arestat 26 de suspecţi care au folosit drone pentru a aduce din Hong Kong iPhone-uri recondiţionate. În acest teritoriu autonom smartphone-urile Apple costă mai puţin decât în China.

 

Aparatele de zbor erau folosite noaptea, iar fiecare transporta cel puţin 10 telefoane într-o pungă ataşată. Suspecţii au reuşit să treacă peste graniţă 15.000 de terminale într-o singură noapte.

 

 

Tot în Shenzen au mai fost prinşi de vameşi şi alţi „importatori” de smartphone-uri marca Apple. În vara anului trecut, o femeie a încercat să intre în China cu peste 100 de terminale iPhone lipite de corp. În 2015 un bărbat a fost arestat, tot în Shenzen, după ce a încercat să treacă de vamă cu 146 de dispozitive iPhone, folosind aceeaşi metodă. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult