Asus G53 anunţat la Computex – fratele mai mic al lui G73

31.05.2010
Asus G53 anunţat la Computex – fratele mai mic al lui G73

Asus nu putea să lase modelul
G73
singur în serie, mai ales că a fost bine primit de
comunitate, aşa încât la Computex a fost prezentat fratele său mai
mic. Asus G53 păstrează designul „stealth” al lui G73, unul
din principalele puncte forte ale portabilului de gaming, însă vine
cu câteva modificări importate la capitolul dotări.

Configuraţia nu a fost definitivată de producător, însă jucătorii
vor primi de data aceasta o placă video de la Nvidia, cel mai
probabil din noua serie GeForce 400. Ecranul de 15.6″ ne-am fi
aşteptat să aibă doar rezoluţia de 1366×768, însă poate pentru
prima dată în ultimii ani, Asus ne oferă alternative. Cei care au
vedere perfectă se pot orienta spre un panou cu rezoluţie full HD.
Cei care doresc o alternativă la G51J pot
alege ecranul HD cu frecvenţa de 120 Hz. Aici găsim şi explicaţia
pentru folosirea unei plăci de la Nvidia, cele ATI nefiind
compatibile cu 3D Vision.

Asus G53 - modelul G73, într-un format de 15.6"

O altă surpriză ne este rezervată la capitolul stocare.
Cele două locaşuri pentru HDD pot oferi o capacitate
standard de până la 1,5 TB sau o stocare hibridă de până la 1
TB.
Am putea vedea astfel în dotarea lui Asus G73 un HDD
de 7200 RPM şi un SSD sau poate un HDD
hibrid
de la Seagate. Ieşirea video HDMI este conformă cu
standardul 1.4 ce permite afişarea unor rezoluţii mai mari şi
trasnsmiterea semnalului 3D pentru conţinut 1080p. Această
facilitate va fi utilă printre altele la vizionarea viitoarelor
filme Blu-ray 3D. Nu putea să lipsească nici portul USB
3.0
. Din imaginile oferite de Engadget.com putem vedea că
aspectul mat al carcasei a fost păstrat, iar portabilul pare să fie
puţin mai subţire decât G73. Nu au fost menţionate preţul
sau data lansării oficiale, însă ţineţi aproape. Asus G53 ar putea
să ajungă în viitorul apropiat în redacţia noastră pentru un test
amănunţit.

Asus G53 va fi lansat cu multe dotări tentante

Urmărește Go4IT.ro pe Google News