Asus G53J – 3D Vision şi Fermi într-un laptop impresionant

Autor: Daniel Ion 20.10.2010
Asus G53J - 3D Vision şi Fermi într-un laptop impresionant

Asus G53J - premiu de performanţăAsus G73 a fost un monstru de
laptop. Impresionant prin performanţă, aspect, dimensiuni şi
greutate. Preţul deja nu mai contează atunci când vrei să lupţi de
la egal la egal cu un producător exclusivist precum Alienware.
Fratele mai mic, Asus
G53
a fost anunţat la Computex şi am sperat că va ajunge şi în
redacţia noastră pentru teste.
Această minune s-a petrecut
săptămâna trecută şi aveţi drept dovadă pozele şi scurta prezentare
video
de pe blog
. Acum a venit momentul să vorbim mai pe larg despre
un laptop care ar putea mulţumi chiar şi cei mai pretenţioşi
pasionaţi de jocuri.

Asus G53J - în premieră cu Nvidia GeForce GTX 460M

Construcţie

Doar dacă eşti pasionat de filosofie şi literatură s-ar putea ca
aspectul lui Asus G53J să nu te impresioneze. Masiv, cu
carcasa din plastic negru mat, plăcut la atingere, cu îmbinări de
calitate, laptopul îţi spune din start în ce categorie se
poziţionează şi cui se adresează.
La fel ca la modelul de
17.3″, dispozitivul este semnificativ mai gros în partea din spate
atunci când este închis. Acolo se află procesorul şi placa video,
conectate fiecare la un sistem de răcire ce elimină aerul cald prin
cele două fante din spate. În aceste condiţii nu recomand nimănui
să ţină laptopul pe o suprafaţă textilă deoarece sistemul de răcire
trage aerul prin nişte fante aflate undeva sub restpad.

Asus G53J - spatele seamănă cu cel al portabilelor Lambroghini

Bateria a fost amplasată undeva între cele două fante din
spatele lui Asus G53 şi pare destul de compactă pentru capacitatea
sa. Majoritatea conectorilor se găsesc pe latura din
dreapta, în partea opusă fiind amplasată unitatea optică Blu-ray şi
două porturi USB 2.0.
Pe latura din faţă avem patru
LED-uri şi cititorul de carduri. Închis, Asus G53J are un design
inspirat de avioanele stealth cu forme angulare. Privit din spate,
cineva ar putea observa o asemănare cu „bolizii”
Asus VX6 şi VX7
. Culorile stridente şi plasticul lucios nu au
fost luate în considerare la construcţia carcasei. Nici măcar sigla
ROG de pe capacul ecranului nu este colorată.

Asus G53J - majoritatea conectorilor

Dacă vrei să ieşi la plimbare cu Asus G53J,
pregăteşte-te să pleci împreună cu un alimentator impunător care
cântăreşte aproape 1 kg.
De asemenea, ai putea să pleci şi
cu ochelarii Nvidia 3D Vision incluşi în pachet. Nu ai nevoie de un
modul de sincronizare pentru ei deoarece deasupra ecranului, lângă
camera web, se găseşte un emiţător infraroşu. Tastatura chiclet
iluminată este identică cu cea a lui G73 şi aproape că nu se lasă
deloc în carcasă la o apăsare fermă în centru. Touchpad-ul are
butoanele separate şi un comportament decent atunci când este
folosit pentru navigarea în sistemul de operare.

Singurul aspect mai puţin plăcut la capitolul construcţie este
amplasarea conectorului pentru alimentare. Iniţial am crezut că nu
ne va deranja poziţionarea sa mai apropiată de centrul laturei
drepte. În practică, folosirea unui maus în apropierea lui Asus
G53J ar putea fi incomodată. Cablul de alimentare, destul de gros
de altfel, are un filtru magnetic foarte aproape de mufă şi
necesită o zonă liberă de 7-8 cm lăţime lângă laptop. Chiar şi aşa,
mausul nu va sta chiar atât de departe de tastatură, iar mulţi
utilizatori s-ar putea să nu fie afectaţi deloc de cele spuse mai
sus.

Asus G53J - unitatea optică Blu-ray writer

Specificaţii

  • Ecran: 15.6″, 1366×768, glare, 120 Hz
  • Procesor: Intel Core i7-720QM, 1,6 GHz, 2,8
    GHz Turbo, 6 MB Smart Cache, 45 W TDP
  • Chipset: Intel HM55 Express
  • RAM: 4 x 2 GB DDR3, 1333 MHz
  • GPU: Nvidia GeForce GTX 460M, 1,5 GB RAM
  • HDD: 2 x 750 GB, 7200 RPM, 16 MB buffer, SATA
    3GB/s, Seagate
  • Unitate optică: Blu-ray Writer LG
  • Reţea: LAN, 802.11b/g/n, WiMAX, Bluetooth
  • Conectori: 3 x USB 2.0, 1 x USB
    3.0
    , HDMI, VGA, 2 x audio
  • Altele: card reader, camera web, ochelari
    Nvidia 3D Vision
  • Baterie: 8 celule, 5200 mAh, 63 Wh
  • Dimensiuni: 391 x 297 x 20-50 mm
  • Greutate: 3,6 kg

Dotări cel puţin impresionante

Trebuie să fiu puţin răutăcios aici şi să spun că potenţialii
clienţi din ţara noastră nu vor putea achiziţiona configuraţia de
mai sus a lui Asus G53J. Pentru sample-uri producătorul taiwanez a
folosit cele mai bune componente. Vom detalia ulterior în
legătură cu configuraţiile ce vor fi disponibile în ţara
noastră.
În comparaţie cu Asus
G73
testat de noi, modelul de faţă are acelaşi procesor,
aceeaşi cantitate de memorie RAM şi o placă video cu performanţe
similare. Avantajul lui G53, dacă putem spune aşa, este că
rezoluţia ecranului îl ajută să obţină performanţe foarte bune în
jocuri.

Asus G53J - formele angulare

Conform informaţiilor de pe site-ul oficial, cel mai
performant procesor cu care poate fi dotat Asus G53J este Intel
Core i7-820QM la 1,73 GHz. Memoria RAM maximă suportată este de 12
GB, o cantitate deloc neglijabilă şi care poate fi considerată
inutilă la ora actuală.
Probabil că unii dintre cititori
au observat deja că portabilul este dotat cu un modem WiMAX. El
este inutilizabil în ţara noastră. Placa video este o
premieră pentru piaţa din România, fiind cea mai performantă pentru
portabile de la Nvidia la ora actuală.
Pe viitor urmează
să fie lansată şi Nvidia GeForce GTX 480M.

Ecranul cu frecvenţa de 120 Hz nu este o noutate. L-am întâlnit
şi la Asus
G51 3D
. În cazul de faţă el integrează modulul de sincronizare
pentru ochelarii Nvidia 3D Vision. Aceştia sunt livraţi în pachet
pentru modelele cu ecranul compatibil şi nu diferă în vreun fel de
cei pe care i-am testat mai
demult. Capacitatea de stocare a lui Asus G53 este
impresionantă, însă pentru a stoarce totul dintr-un astfel de
sistem noi recomandăm instalarea unui SSD în locul unui
HDD.
După cum vom vedea, bateria nu este slabă, însă
atunci când vine vorba de jocuri, ea devine aproape decorativă.

Modulul de sincronizare pentru ochelarii Nvidia 3D Vision

Fără Nvidia Optimus

Poate că v-aţi întrebat de ce nu vorbesc despre Nvidia
Optimus
la Asus G53. Nu o fac pentru că nu am despre ce să
vorbesc. Procesorul de faţă nu are placă video integrată,
chipset-ul la rândul să nu se poate lăuda cu ea, iar afişarea
imaginii pe ecran cade în sarcina plăcii dedicate Nvidia GTX
460M.
Acest fapt urmează să fie important atunci când vom
discuta despre autonomie. Un alt lucrul pe care-l putem menţiona
este că lipsesc din profilurile Power4Gear opţiunile de
supratactare pentru procesor şi placa de bază. Probabil că
producătorul a considerat că nu sunt necesare pentru această
configuraţie.

Performanţa în jocuri

Am rulat patru jocuri cu ajutorul lui Asus G53J: Crysis
Warhead, CoD: Modern Warfare 2, FarCry 2 şi NFS Shift. În toate
cazurile am vrut să vedem performanţele atât cu ochelarii 3D, cât
şi fără ei.
Cu excepţia lui Crysis Warhead, toate jocurile
au rulat foarte bine pe rezoluţia 1366×768 cu setările grafice la
maxim. Pentru jocul menţionat a trebuit să ne limităm la setările
Gamer, numărul mediu de cadre pe secunde înregistrat fiind de 33.
În cazul lui FarCry 2 am avut o medie de 37 fps, Modern Warfare 2 a
rulat la nivelul maxim de detalii cu 56 fps, iar la NFS Shift am
înregistrat valoarea de 54 fps.

Boxele sunt amplasate la baza ecranului

Cei care au mai testat Nvidia 3D Vision ştiu că jocurile au un
anumit grad de compatibilitate cu această tehnologie. Excepţie fac
unele titluri foarte proaspete care oferă suport nativ. Niciunul
din titlurile menţionate mai sus nu se încadrează în această
categorie. Pentru o experienţă vizuală cât mai bună, Nvidia
recomandă dezactivarea unor efecte grafice pentru fiecare joc. În
aceste condiţii, numărul de cadre pe secundă înregistrat a crescut
pentru fiecare titlu. Cu excepţia lui Crysis Warhead unde
sunt probleme cu afişarea apei şi a altor elemente, toate celelalte
jocuri au rulat excelent pe Asus G53J cu ochelarii 3D Vision
activaţi.
Mai jos găsiţi şi o listă cu performanţele
obţinute în aplicaţiile sintetice.

  • 3DMark Vantage Performance – 8.157 puncte
  • 3DMark Vantage Performance GPU – 6.653 puncte
  • 3DMark Vantage Performance CPU – 25.348 puncte
  • 3DMark06 Default – 12.301 puncte
  • PCMark Vantage 64 bit – 4.897 puncte
  • PCMark Vantage 64 bit Productivity – 4.638 puncte

Asus G53J - un laptop masiv

Autonomie

Pretenţiile la acest capitol ar trebui să fie din start
mici deoarece Asus G53J este un laptop de gaming, creat pentru a
sta mai mult pe un birou decât într-o geantă.
Am menţionat
mai sus că singura placă video din sistem este cea performantă de
la Nvidia, aşa că autonomia a avut de suferit. Pentru
testul de lucru în mediul office am folosit ca de
obicei placa de reţea wireless pentru a naviga pe Internet, am
editat documente şi am ascultat muzică folosind o pereche de căşti.
Cu profilul de sistem Power4Gear Quiet Office şi luminozitatea
ecranului la 50%, autonomia a fost de o oră şi 35 de
minute
.

Touchpad-ul se încălzeşte foarte puţin în timpul utilizătrii

Pentru testul multimedia am folosit un film HD
la rezoluţie 720p care ocupa 8 GB pe HDD. Folosind profilul
Power4Gear Entertainment, cu luminozitatea ecranului la 70%,
bateria s-a consumat într-o oră şi 30 de minute.
Menţionăm că placa de reţea wireless a fost dezactivată şi am
folosit o pereche de căşti pentru audiţie. Dacă vă aflaţi cu Asus
G53J pe tren sau în avion, fără să aveţi la dispoziţie o priză şi
doriţi să vă jucaţi, trebuie să vă aşteptaţi la o
autonomie de maxim 35 de minute. Pentru test am
folosit profilul Power4Gear High Performance, luminozitatea
ecranului a fost la nivelul maxim şi am purtat ochelarii Nvidia 3D
Vision.

Asus G53J - tastatura chiclet

Alte aspecte

Pot spune din experienţă că tastatura iluminată este excelentă
pentru sesiunile de gaming nocturne. Iluminarea poate fi ajustată
pe trei niveluri pentru a avea parte de o experienţă bună de lucru
atât în camerele întunecate, cât şi în camerele cu lumină
puternică. Deoarece tastatura lui Asus G53 este identică cu
cea a lui G73, LED-urile de pentru iluminare sunt vizibile din
anumite unghiuri.
Nu se poate spune că avem aici o
problemă deranjantă, însă alţi producători au soluţii mai estetice,
la un preţ mai mare ce-i drept. În testele de autonomie nu am
folosit iluminarea tastaturii. Boxele integrate au un volum decent
şi o calitate acceptabilă. Ele pot înlocui uneori o pereche de
căşti, însă cred că jucătorii pasionaţi au pretenţii mai mari.

Asus G53J - iluminarea tastaturii

În timpul rulării jocurilor, sistemul de răcire nu
devine deranjant de zgomotos
, dar obiectele aflate imediat
în spatele lui Asus G53 se vor încălzi semnificativ. Am apreciat
faptul că restpad-ul şi tastatura se încălzesc foarte puţin.
Unghiurile de vizibilitate ale ecranului sunt puţin peste medie,
iar efectul de ghosting este cu greu sesizabil. Jocurile de acţiune
pot fi rulate fără probleme.

Configuraţiile disponibile la noi în ţară

Spuneam mai sus că această configuraţie a lui Asus G53Jw nu va
fi adusă în ţara noastră. Cea mai apropiată şi mai scumpă, de
altfel, va avea procesorul Intel Core i7-740QM, 6 GB DDR3, ecran cu
frecvenţa de 60 Hz şi rezoluţie de 1366×768, două HDD-uri de 500 GB
şi unitate optică DVD RW. Preţul ei va fi de aproximativ 6.155 de
lei. Aşa cum vă puteţi imagina, ochelarii 3D de la Nvidia nu vor fi
incluşi în pachet deoarece monitorul nu suportă frecvenţa de 120
Hz. Pentru aproximativ 6.000 de lei veţi primi procesorul Intel
Core i5-460M, 4 GB DDR3, ecranul testat de noi cu frecvenţa de 120
Hz şi un singur HDD de 500 GB.

Asus G53Jw cu ochelarii incluşi în pachet

Deşi este o configuraţie mai slabă, aceasta ar putea să fie mai
potrivită pentru jocuri datorită frecvenţei de 2,53 GHz a
procesorului. De asemenea, ea ar putea fi livrată cu Nvidia Optimus
deoarece procesorul are placă video integrată. Cea de-a
treia configuraţie şi cea mai ieftină a lui Asus G53Jw va avea un
preţ estimativ de 4.600 de lei.
În principiu ea este
identică cu cea de mai sus, însă ecranul este cel standard şi nu
este livrată cu sistemul de operare Windows 7 Professional
pe 64 de biţi.

Concluzie

Asus G53Jw este un laptop de gaming impresionant şi din
anumite puncte de vedere, chiar accesibil ca preţ.
Cei
care doresc una din cele mai performante plăci video mobile de
ultimă generaţie pot achiziţiona cea mai ieftină configuraţie de
mai sus. Dacă experienţa oferită de Nvidia 3D Vision este o
prioritate, cea de-a doua configuraţie de mai sus este cea mai
potrivită, ochelarii fiind incluşi în pachet. Cea mai scumpă dintre
ele ar putea fi recomandată doar celor care au nevoie de multă
putere de procesare brută, laptopul putând fi folosit atât pentru
jocuri, cât şi ca staţie de lucru, eventual cu un monitor ataşat.
Cele trei configuraţii ale lui Asus G53J vor fi disponibile
pe piaţa din românească în a doua jumătate a lunii
noiembrie.

Asus G53Jw va fi disponibil în România în curând

Plusuri şi minusuri:

[+] performanţe
de top în jocuri şi nu numai
[+]
ecran la 120 Hz şi ochelari 3D Vision în pachet (pentru anumite
configuraţii)
[+]
construcţie de calitate
[+]
sistem de răcire eficient
[+]
tastatură iluminată
[+]
preţ relativ accesibil pentru un laptop de gaming
[]
fără Nvidia Optimus pe anumite configuraţii
[]
am fi apreciat o rezoluţie mai mare opţională