Top 7 laptopuri pe care să le cumperi de la eMAG dacă eşti nevoit să lucrezi de acasă

Acum că autorităţile au accentuat măsurile de prevenţie a răspândirii virusului COVID-19 pe teritoriul României, este destul de clar că mulţi nu se vor întoarce la birouri foarte curând, fiind necesar lucrul de la domiciliu pe o perioadă extinsă. Dacă aveaţi o soluţie de compromis pentru munca de acasă până acum, probabil că a venit momentul să faceţi o investiţie într-un computer nou, care să nu se îngreuneze după deschiderea unei aplicaţii sau mai multor tab-uri în browser. Iată cele mai bune 7 laptop-uri din oferta eMAG pe care să le cumperi dacă eşti nevoit să lucrezi de acasă la un preţ de sub 2.000 de lei.

Lista de mai jos include computere cu preţuri între 1.500 şi 2.000 de lei, alese după câteva criterii importante.

În primul rând, computerul trebuie să ofere o performanţă bună, deci ar trebui să beneficieze de un procesor dintr-o generaţie cât mai nouă (seriile Intel Core din generaţiile 8, 9 sau 10, lansate în ultimii câţiva ani sau procesoare Ryzen de la AMD). De asemenea, computerul trebuie să fie rapid în încărcarea aplicaţiilor şi a sistemului de operare, deci este neapărată nevoie de un SSD. În cele din urmă, un minimum de 8 GB memorie RAM este necesar pentru o experienţă cât mai bună, în timp ce un ecran 1080p ar trebui să asigure destul spaţiu pe desktop şi o imagine mult mai clară.

Laptop-ul pentru munca acasă este gândit atât ca o „maşină” de muncă, care să ofere performanţă bună în aplicaţii de tip office, dar şi un computer pe care să poţi vedea un film în condiţii cât mai bune. În teorie, unele dintre aceste computere ar trebui să ruleze într-o manieră acceptabilă chiar şi jocuri mai puţin pretenţioase, însă nu putem face promisiuni în această privinţă.

Top 7 cele mai bune laptop-uri sub 2.000 lei din oferta eMAG pe care să le cumperi dacă eşti nevoit să lucrezi de acasă.

1. HP 15-db1024nq

Chiar dacă are un nume destul de complicat şi un design destul de simplist, modelul HP 15-db1024nq pare să fie cel mai bine dotat laptop din oferta eMAG la un preţ de sub 2.000 de lei în acest moment (2.499 preţ de listă, 1.999 lei preţ la reducere). Acesta este echipat cu un procesor AMD Ryzen 3500U cu 4 nuclee care poate rula la o frecvenţă de 3,7 GHz, beneficiază de un ecran Full HD de 15,4”, dispune de 8 GB memorie RAM şi vine atât cu un SSD pentru sistemul de operare şi aplicaţiile uzuale, de 128 GB, cât şi cu un HDD de 1 TB pentru stocare locală.

Pentru cei care lucrează cu stick-uri USB şi card-uri SD, există port-uri pentru a conecta astfel de accesorii, în timp ce tastatura cu numpad inclus îi va bucura enorm pe cei care lucrează cu cifre, în special în tabele în format Excel. În cele din urmă, acest model beneficiază de un GPU integrat în procesor de tip Vega 8, capabil să ruleze jocuri de tip eSports şi titluri mai vechi în condţii acceptabile.

2. Lenovo Ideapad L340-15API

Pe locul al doilea, imediat sub modelul HP este Lenovo Ideapad L340-15API, un laptop de productivitate foate similar în specificaţii, însă diferit din anumite puncte de vedere. Şi acesta vine cu o tastatură completă, ecran Full HD de 15” şi o configuraţie apropiată (procesor Ryzen 5 3500U, 8 GB RAM), însă diferă la câteva capitole. SSD-ul integrat are 256 GB capacitate, în timp ce un HDD nu vine inclus în acest model.

Lenovo crede că utilizatorii care aleg acest computer au nevoie însă de o unitate optică, acest model fiind unul dintre puţinele care încă vine cu un drive DVD-RW. Dacă lucraţi cu discuri sau aveţi nevoie să scrieţi DVD-uri, acesta ar putea fi laptop-ul ideal de serviciu la domiciliu. Toate celelalte avantaje pe care le are HP-ul sunt valabile şi pentru modelul Lenovo.

3. ASUS M509DA-EJ068

Primul model din listă care scade sub 1800 de lei este ASUS M509DA-EJ068, un dispozitiv echipat din nou cu procesorul Ryzen 5 3500U, 8 GB RAM şi un display de 15”. Se pare că această configuraţie este foarte populară între computerele de sub 2.000 de lei, şi pe bună dreptate. AMD pare că a dat lovitura cu procesoarele din seria 3000 cu consum redus de energie, acestea fiind semnificativ mai ieftine şi mai performante decât concurenţa de la Intel.

Dacă nu aveţi nevoie de un HDD pe care să stocaţi mai multe date, o unitate optică sau nu vreţi neapărat un computer cu procesor Intel, modelul ASUS pare să fie o alegere foarte bună în această gamă de preţ.

4. Acer Aspire 3 A315-55G

Modelul Acer Aspire 3 A315-55G este primul din listă echipat cu un procesor Core i3-10110U, model de procesor din generaţia a zecea de la Intel. Acesta poate atinge 4.1 GHz şi vine echipat şi cu un GPU dedicat NVIDIA GeForce MX230 de 2 GB separat, care ar putea ajuta în rularea de jocuri video.

Desigur, acest laptop ar trebui să fie cumpărat pentru lucrul la birou însă, iar din acest punct de vedere, nu ar trebui să dezamăgească. Avem de a face cu un computer cu 8 GB RAM, 256 GB stocare pe SSD, greutate de sub 2 kg şi o autonomie estimată la 8 ore, probabil în cazuri de utilizare mai simple. Chiar şi aşa, măcar jumătate din această performanţă ar trebui să o ofere, pentru momentele în care doreşti să te desprinzi de birou pentru a sta într-o poziţie mai confortabilă, poate pe canapea, sau la masa din bucătărie, balcon sau, pentru cei care au, din curte.

5. Laptop Lenovo Ideapad S145-15IIL

Tot de la Lenovo, însă echipat cu un procesor Intel este şi S145-15IIL. Acesta se află mai jos în topul nostru în special din cauza unităţii de stocare, de numai 128 GB pe format SSD, fără un HDD extra. Laptop-ul este însă foarte performant, fiind echipat cu un procesor Intel Core i5-1035G4 la 3,4 GHz cu cip grafic integrat Intel Iris Plus. Acesta vine tot cu 8 GB RAM şi este aproape identic în design exterior cu modelul L340-15API.

Având în vedere că oferă doar 128 GB stocare la aproximativ 2.000 lei, alegerea va sta la latitudinea voastră şi cât sunteţi dispuşi să daţi pentru spaţiu în plus pe un HDD extern. Cu siguranţă va fi necesar unul, întrucât cei 128 GB se vor duce repede odată cu instalarea aplicaţiilor uzuale şi descărcarea de documente, filme, muzică sau jocuri. Totuşi, există şansa ca acesta să fie cel mai performant model din listă, în funcţie de cât de performantă este răcirea celor de la Lenovo.

6. Laptop HP 15-db1022nq

Tot de la HP avem un model foarte similar în design şi specificaţii cu primul din listă, HP 15-db1024nq. Acesta diferă însă doar la capitolul stocare, fiind echipat cu un SSD de 256 GB, fără un HDD separat. Astfel, diferenţa de 100 de lei în minus, aduce un SSD mai mare, dar pierde HDD-ul. În funcţie de cât de multă stocare rapidă aveţi nevoie şi dacă acei 100 de lei contează foarte mult, aveţi de la HP două variante de laptop.

7. ASUS M50DA

Şi pentru ASUS-ul de mai sus există o alternativă, care face un mic compromis la un capitol şi îmbunătăţeşte semnificativ un alt aspect. Cei care nu au nevoie de o putere de procesare atât de mare, nu vor fi deranjaţi de integrarea unui AMD Ryzen 3 3200U la 3,5 GHz, în locul modelului 3500U. Acesta va putea face multe dintre aceleaşi funcţii la fel de bine. Diferenţa va apărea în cazul unor aplicaţii mai pretenţioase şi în cazul jocurilor video, întrucât cipul grafic Vega 3 este semnificativ mai lent.

Pe de altă parte, acesta este singurul laptop din listă care vine echipat cu un SSD de 512 GB, de ajuns pentru utilizarea acasă chiar şi pentru stocare de filme, multe fotografii şi muzică.