Noile playere Microsoft Zune lansate oficial

14.11.2007
Noile playere Microsoft Zune lansate oficial

Noua generaţie de playere Zune este disponibilă de astăzi în mod oficial. Interfaţa intuitivă şi pad-ul tactil au fost prezentate cu aproximativ o lună în urmă. Pe lângă acestea se remarcă un ecran generos cu diagonala de 3.2” şi rezoluţie de 320×240 pixeli (QVGA). Acesta va fi apreciat de cei care vor să vizioneze filme, fiind oferit suport pentru formatele video WMV, H.264 şi MPEG-4.

Interfaţa WiFi poate fi folosită acum şi pentru sincronizarea cu un calculator, iar posibilitatea de partajare a pieselor a fost extinsă. Preţurile specificate sunt de 149,99$ şi 199,99$ pentru versiune cu memorie flash de 4 GB, respectiv 8 GB. Modelul Zune 80 include un harddisk cu capacitatea de 80 GB şi va costa 249,99$.

Microsoft Zune 80 GB

Pentru cei care nu se mulţumesc cu gama de culori în care va fi lansată noua serie Zune vor putea opta pentru versiuni ornamentate cu schiţe şi desene ale unor artişti sau studiouri de design. Nu se cunosc încă detalii despre disponibilitatea acestor playere în România.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News